Familie-Părinţi/Inspirational, motivational, emotional

Exercitiu de apreciere si multumire

05 februarie 2011, , Vizualizări: ...

În ultimul timp am întâlnit câţiva oameni în viaţa cărora există lucruri bune şi frumoase, dar pe care ei nu le pot aprecia. Mi-am amintit mi s-a întâmplat ceva asemănător cu mulţi ani în urmă, la un seminar. Se făcea „o meditaţie de apreciere şi mul­ţu­mi­re”! Când ni s-a cerut ne concentrăm asupra aspectelor pe care le putem aprecia în viaţa noastră, m-am trezit într-un pustiu interior, din lăuntrul căruia doar mintea nega­tivă repeta continuu: „Ce apreciezi? Nu ai ce apreciezi”. Mintea depăna doar lipsurile, frustrările, eşecurile, problemele şi suferinţele pentru ca restul, lucrurile bune şi frumoase ale vieţii, rămână undeva, într-un spaţiu al minţii la care nu aveam ac­ces în acele momente. În vreme ce fe­nomenul ­de nemulţumire se petrecea, meditaţia continua şi eu conşti­en­­tizam nefirescul situaţiei. Asta m-a îndârjit şi m-a impulsionat să-mi do­resc transced imediat mintea ne­gativă, care mă sabota în acele momente.

M-am străduit mă concentrez asupra oamenilor buni din viaţa mea, dar pentru asta a fost nevoie să-mi iau atenţia de la frustrări, de la nemulţumiri şi de la ceea ce părea în nere­gulă. Am apreciat ziua care începuse, soarele care se prăvălea straşnic prin ferestre şi chiar simplul fapt cineva îmi amintise „să apreciez şi mul­ţu­mesc”. Am parcurs momen­tele în care fusesem fericită, clipele în care iubisem pe cineva şi pe acelea în care fu­sesem iubită. Le-am mulţumit în sinea mea oamenilor care mă ajuta­se­ră în momentele grele ale vieţii, celor care mă apreciaseră, celor care – prin blândeţea, bunătatea şi frumuseţea comportării lor – m-au im­pul­sionat în bucuria de a fi şi a trăi. Dacă a fost catastrofal la început să-mi iau mintea de la nefericire şi dezastru, pe măsură ce izbuteam găsesc încă un motiv de apreciere şi mul­ţu­mi­re, devenea tot mai uşor şi mai uşor… apreciez. Amintirile apăreau de la sine, iar lucruri pe care nu mă gândisem vreodată le apreciez apăreau singure… în câmpul minţii. Aşa am văzut în interior fru­mu­se­ţea dimineţilor şi am apreciat… curge­rea firească a zilelor. Faptul des­chideam ochii şi eram conştientă de existenţa camerei mele, de căldura pa­tului în care dormisem, de caracte­rul frumos şi bun al unor oameni care fac parte din viaţa mea era… de apreciat.

Dintr-o dată am simţit nu-mi lip­sea nimic în mod esenţial, ori ceea ce-mi lipsea era, probabil, doar ceea ce nu aveam nevoie. Mintea s-a bucurat când a putut observa ce mi­nunăţie poate fi faptul simplu poţi merge. Faptul simplu poţi în­tinde mâna mănânci. Faptul simplu te trezeşti cu un acoperiş dea­su­­pra capului. Faptul simplu poţi visa orice vrei şi poţi imagina tot  ce-i mai frumos dacă vrei. Mai mult, poţi alege apreciezi şi, în vreme ce găseşti zeci şi sute de lucruri pe care le poţi aprecia pentru sunt chiar prezente în viaţa ta sau au fost pre­zen­te, începi te simţi mai bine. În­cepi vezi cu alţi ochi lumea şi viaţa. Începi conştientizezi nu-i atât de important ce şi cât ai, dar este deosebit de important poţi aprecia ceea ce ai. Să te poţi concentra asupra lucrurilor frumoase, deja prezente în experienţa ta, este un prim pas

într-un gradios act de creaţie. Este un pas fantastic către ameliorarea stării tale interioare şi către vindecarea ochiului minţii, care suferă pentru a ales mai înainte vadă ce-i rău, ce nu ai, ce nu poţi, ce nu eşti, ce nu eşti în stare, ce n-ai făcut sau ce nu fac alţii pentru ca tu fii fericit.

Dacă nu vezi ce ai acum este pentru mintea s-a concentrat asupra a ceea ce nu ai. Dacă vei continua gândeşti nu poţi aprecia nimic din ce ai, nu poţi vedea ceea ce chiar ai. Vei spune „nu am, nu pot, nu sunt fericit, este imposibil”. Iar unul care te priveşte se poate cruci, gândind: „Dumnezeule, de-aş fi avut eu ce are omul ăsta”! Însă, degeaba vede altul ce ai tu. Condiţia existenţei este aceea ca tu percepi fericirea, tu apreci­ezi, tu fii mulţumit.

Fără gândurile şi trăirile tale, ţi se pot pune palate sub tălpi şi ţi se pot da… scări de aur ca te urci la cer; cu siguranţă, fără apreciezi, vei vedea tu vrei o scară care duce la Pământ, tu vrei… o îmbrăţişare pe care o vezi absentă, adică altceva decât ceea ce ai şi altceva decât lucrul căruia îi poţi mulţumi pentru este. Avem nevoie recuperăm puterea noastră de a aprecia şi puterea de a spune „mulţumesc”, fie şi numai în sinea noastră. Un ceas de apreciere interioară poate face miracole pentru minte, pentru inimă şi pentru viaţă!

(Multumim doamnei Maria Timuc si Jurnalului National pentru acest articol

http://www.jurnalul.ro/cautare/autor/maria-timuc-1200.html)

Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comentarii (6)

  1. ramy29 spune:

    Cat adevar!! Emotionant articol.

  2. sima spune:

    Daca nu te bucuri de ce ai azi nu te vei bucura nici de ce va veni in viitor.
    Trebuie sa stim sa ne bcuram de un lucru cat de mic si viata ne va fi mai frumoasa.

  3. bktalina spune:

    de obicei noi pretuim mai mult un lucru abia dupa ce nu-l mai avem…

  4. claudia79 spune:

    trebuie sa pretuim lucrurile pt.ca viata este scurta

  5. asminasmin spune:

    bun articol

  6. cami_marga spune:

    oameni, in general, nu apreciaza ce au… trebuie, de multe ori, sa trecem prin niste incercari, ca sa ne dam seama si sa apreciem ceea ce Dumnezeu ne-a dat.

Comenteaza

Meniu