Ovidiu Cuncea a invatat de la copiii sai ca nimic nu se rezolva cu nervi - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Ovidiu Cuncea a invatat de la copiii sai ca nimic nu se rezolva cu nervi

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Exclusiv: părinți vedete » Ovidiu Cuncea a invatat de la copiii sai ca nimic nu se rezolva cu nervi

Petru (13 ani) si Sara (12 ani) sunt cei doi copii ai lui Ovidiu Cuncea. Cunoscutul actor spune si-a crescut copiii ca pe niste pomi. „Le-am pus proptele cand erau mici, i-am udat, i-am si tuns, i-am indreptat cand a fost nevoie. Acum ei au crescut, iar eu aproape ca nu mai ajung la ramurile de sus, de acum in colo cerul le va fi calauza”.

 

 

– Cum priveai “meseria” de tatic la aflarea vestii ca va veni pe lume primul tau copil?

– Nu m-am gandit, eram foarte bucuros, a fost cea mai fericita zi din viata mea. Am inteles ca Dumnezeu ma iubeste si ca mi-a trimis un cadou.

 

– Dar, acum, dupa 13 ani de “experienta” si mai ales, cu doi copii, la activ?

– Nu stie nimeni cand devine tata cum e sa fi parinte. Am crescut copiii asa cum am putut, ca pe niste pomi, le-am pus proptele cand erau mici, i-am udat, i-am si tuns, i-am indreptat cand a fost nevoie. Acum ei au crescut, iar eu aproape ca nu mai ajung la ramurile de sus, de acum in colo cerul le va fi calauza.

 

Ce sentimente ai trait cand l-ai tinut prima data in brate pe Petru?

Sentimentele nu le pot descrie, au fost unice. L-am luat in brate imediat, tin minte ca inima batea cu o intensitate maxima. Nu mi-a fost frica deloc. Nu pot sa uit ca avea parul foarte mare, roscat si niste unghi arcuite peste degete. Doctorul ne-a spus ca a intarziat cu vreo 10 zile. Imi mai amintesc ca mergeam pe strada si le spuneam tuturor oamenilor cu care imi intalneam privirea ca am un baiat. Am baut trei zile si trei nopti.

 

– Dar pe Sara, avand in vedere faptul ca erai deja erai “antrenat”?

– La Sara marea bucurie a fost ca a fost fata, la ecografie ne spusesera ca o sa fie tot baiat. Daca ar fi fost asa s-ar fi numit Pavel. Sara s-a nascut de doua ori, era sa o pierdem la 7 zile cand s-a inecat cu lapte. Am salvat-o fara sa stiu cum se procedeaza in asemenea cazuri, ingerii m-au invatat.

 

– Cum de te-ai hotarat sa-ti iei concediu de paternitate? Cum te-a schimbat acea perioada?

– Sotia mea era destul de obosita dupa cele doua nasteri si am simtit nevoia sa o ajut mai mult decat o facusem pana atunci. Stiam sa-i spal, sa la dau de mancare, sa le schimb scutecele si mai ales sa-i fac sa rada. A fost usor, imi amintesc cu mare placere de acea perioada. Am inteles inca odata ca menirea mea pe lume este sa mosesc frumosul din oameni.

 

– Ce-ai invatat tu de la copiii tai?

M-au invatat cand erau mici sa fiu mai calm, pentru ca nimic nu se rezolva cu nervi. Mi-au confirmat ca muzica lumineaza viata copilului. Ca rasul ne face mai buni. Ca joaca este cel mai eficient mod de a invata. Si multe altele pe care le-am mai uitat si pe care ar trebui sa mi le improspatez facand un nou copil.

 

– Privindu-i pe copiii tai, te vezi pe tine in copilarie? Ce-ti aduce aminte, din felul lor de a fi, de tine cand erai mic?

Imi amintesc de tentatiile adolescentei si incerc sa-i ajut sa treaca fara traume peste aceste momente. Incerc sa le fac copilaria de neuitat. Sa descopere ce le place si ce pot sa iubeasca, ca mai tarziu sa faca o profesie pe care s-o iubeasca.

– Cum l-ati pregatit pe Petru pentru venirea pe lume a mezinei?

– Nu am avut timp sa-l pregatim, diferenta dintre ei fiind de un an si douasprezece zile. Nici noi nu eram pregatiti, dar am fost foarte bucurosi. Ei au crescut ca niste gemeni.

 

– Cum se inteleg cei doi frati? Se cearta? Se bat?

– Sunt normali, se contrazic, uneori cu aplomb. Au personalitati diferite, desi sunt amandoi in zodiac leului. Nu se bat, dar isi arata coltii. Cand nu sunt impreuna se cauta si se doresc, iar cand sunt se plictisesc.

 

– Ai urmat Seminarul Teologic. Care este relatia copiilor tai cu Dumnezeu? Ce le-ai spus tu despre Dumnezeu?

– Le-am vorbit despre Dumnezeu numai atunci cand m-au intrebat. Dar m-au vazut cum tin post, cum ma spovedesc, cum ma impartasec, cum ma rog dimineata la plecare si seara la culcare.

 

Ce tactici in cresterea si educarea copiilor vostri au dat cele mai bune roade?

– Tot ce am facut in joaca au prins mult mai repede si mai sanatos. Exemplu personal a adus multe roade. De asemenea pildele au prins mult mai bine decat morala.

 

– Crezi ca metoda bad cop/good cop e buna in educarea unui copil? Cine este “durul” la voi in familie?

– N-as putea sa spun unui parinte asta e metoda de crestere a copilului, depinde de la caz la caz. Singurul sfat pe care l-as da parintilor ar fi sa se uite cu atentie la copiii lor si vor invata de la ei ce trebuie sa faca. Sa fie veseli si sa se iubeasca intre ei.

 

Ce meserii ai inscris pana acum in lista de dorinte a copiilor tai? Avand in vedere felul lor de a fi, care crezi ca li s-ar potrivi cel mai bine?

La Sara: doctorita, profesoara, actrita, ziarista. La Petru: actor. aviator, stomatolog, musician, fotbalist. Nu stiu insa ce li s-ar potrivi. Eu sunt mai bun profesor cu alti decat cu copiii mei.

 

– Copiii tai sunt de-acum mari si vor sa ia propriile decizii. Ce le spui cand tu iti dai seama ca ceea ce hotarasc ei nu e tocmai bine? Ii lasi sa se loveasca de pragul de sus?

– Inca mai pot sa iau hotarari in numele lor si hotararile nu se comenteaza. Eu le dau tot felul de pilde, de exemple cu alti copii, si ii intreb daca au facut bine. Ei spun ca nu si apoi le arat ca si problema lor e la fel, si atunci inteleg. Cred ca e obligatoriu sa ne lovim de pragul de sus, cel putin o data in viata, ca sa-l vedem pe cel de jos.

 

– Recunosti in fata copiilor tai ca ai gresit?

– Da! Si imi cer si iertare.

 

Ce traznai au facut copiii tai?

– Trasnaile pe care le fac copiii mei sunt in lumea teatrului amandoi jucand in mai multe spectacole: Sara- Royal Fashion regia Dan Puric si Maria de Boenos Aires la Teatrul National de Opereta, iar Petru: Carmen, regia Ion Caramitru, Macbeth, regia Radu Penciulescu si Royal Fashion, regia Dan Puric, la Teatrul National. Copiii mei sper sa fi inteles ca in teatru poti sa faci orice fel de trasnaie.

 

Care a fost cea mai mare pedeapsa pe care ai dat-o copiilor tai?

– Le-am dat cate o palma la fund, dar numai una pana la varsta asta.

 

Foto: Antena 1

Data articol: 28/07/2011