Luna copiilor la Sfatulparintilor.ro: Recunoşti VEDETA? - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Luna copiilor la Sfatulparintilor.ro: Recunoşti VEDETA?

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Exclusiv: părinți vedete » Luna copiilor la Sfatulparintilor.ro: Recunoşti VEDETA?
sfatulparintilor.ro - Recunosti vedeta?

E luna iunie, luna copiilor. Păşeşte în lumea copilăriei şi lasă-te provocat de campania noastră “Recunoşti VEDETA?”. O adevărată încântare să descoperi în spatele chipului unor copii dulci, talentaţi, deosebiţi, actuale vedete a căror menire de viaţă este aceea de a oferi publicului tot ceea ce au mai bun ca adulţi.

 

I-aţi recunoscut pe rând pe…

MIRCEA RADU

OANA TURCU BRANCU

SMILEY

CRINA ABRUDAN

CĂTĂLIN ŞTEFĂNESCU

 

 

 

Este timpul pentru o nouă provocare…

 

 

Sărbătoreşti cu noi 10 ani de PIPO şi câştigi! Participă la concurs aici!

 

 

 

Recunoşti VEDETA de azi?
Până să ajungă să lucreze în televiziune, a fost om de radio. Atât în oraşul local, Galaţi, cât şi la Bucureşti. Acum realizează o emisiune TV foarte îndrăgită. Şi încă un indiciu… “aparenţe”.

 

 

Iată ce a declarat într-un interviu pentru România liberă despre copilărie

“Eram fascinată de televizor deşi era mai mult obiect de decor în copilăria mea! Cu doar două ore de program pe seară şi ceva mai mult la sfârşit de săptămână, televizorul mai mult se um­plea de praf, iar ştergerea lui cădea în sarcina mea şi a surorii mele. Mi se parea ciudat ecranul bombat, butoanele zimâate cu care mă chinuiam îngrozitor sa prind singurul post care exista în adolescenţa mea, pentru că TVR 2 fusese desfiinţat în 1985. Curioasă din fire, am avut parte şi de zgâlţâieli serioase pentru că băgam mâna intre televizor şi capac, când era în priză. Erau în spatele lui trei sau patru butoane cu care se lungea sau se ingusta imaginea. Scrisul nu se vedea întotdeauna satisfacator şi atunci când nu mă vedea nimeni, “trebuia să-l reglez”. Tot lui, televizorului, i-am servit şi corectia necesară, pentru că ştim cu toţii ca „funcţiona” şi pe bază de pumni. Familia mea se afla în posesia „magnificului” televizor Opera H2, alb-negru, bineînţeles, din cauza căruia sufeream atunci când se strica nesuferită lampă „pl 500”. Am amintiri nenumarate legate de lampa asta şi de zilele lungi în care aşteptam să vină electronistul, un amic de-al tătălui meu, care dădea verdictul. Ascultam la uşă dacă are sau nu lampa! Când o avea, eram fericită că o să văd din nou „Lumea Copiilor”, „Album Duminical” şi serialul american „Tineri în lupta”, cu celebra melodie Yankee Doodle. Singura parte bună era că, locuind la etajul 4 din 4, aveam antena pusă chiar deasupra balconului şi puteam alege o poziţie avantajoasă pentru prinderea semnalului. Asta dura până când se juca un meci important. Atunci toată familia se mobiliza, jumătate lângă antenă, jumătate lângă televizor! După ’89 nu mai ţin minte ce televizor am mai avut, dar n-am să uit de pe TVR întâlnirile de la miezul nopţii cu Petre Magdin şi topurile pieselor rock. Eram elevă la liceu, aveam ore de la şapte dimineaţa, dar nu mă puteam desprinde de televizor până la trei în noapte ca să-i văd pe rockerii de care eram îndrăgostită”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Copilul din imagine este nimeni alta decât… Florentina Fântânaru, prezentatoarea emisiunii “Dincolo de aparenţe” de la Antena 2.

 

sfatulparintilor.ro - Florentina  Fantanaru - Antena2

 

Te aşteptăm şi mâine să descoperi următorul fost copil actuală vedeta a campaniei Sfatulparintilor.ro.

 

 

Mai multe vedete aici.

 

Data articol: 06/06/2012