Răspunsul corect pare să fie acela că deși e adevărat că vom găsi înțelegere în ambele cazuri, empatia va veni, mai degrabă de la cei care nu au trecut prin experiențe similare. De ce? Pentru că noi, oamenii, suntem tentați să evaluăm și să tragem concluzii. Așa că, dacă am trecut printr-o experiență similară, voi evalua modul meu de cooperare cu evenimentul traumatic și voi îl voi compara cu cel al celui din fața mea. Dacă ajung la concluzia că se descurcă mai bine, atunci nu am de ce să îi ofer compasiunea mea, ci mai degrabă invidia sau admirația (după posibilități). Dacă se descurcă mai prost, atunci nu va primi compasiune (care presupune egalitate) ci milă.
De vreme ce nu e vorba de rele intenții ci doar de modul în care ne fucționează mintea, eu zic că e interesant să vedem care sunt principiile pe care le aplicăm. În primul rând, o dată ce am trecut prin evenimentul traumatic și i-am făcut față, se întâmplă două lucruri. Primul este acela că bucuria de a-i fi făcut față tinde să “șteargă” din memorie chinul emoțional care a însoțit procesul. Adică îmi aduc aminte că “a fost greu” dar nu mai pot retrăi cu acuratețe emoțiile la intensitatea lor de atunci.
Citeste continuarea pe MirunaStanculescu.ro.
