De ce suntem atât de flămânzi după iubire? - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

De ce suntem atât de flămânzi după iubire?

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Actualitate » De ce suntem atât de flămânzi după iubire?

“Iubirea este unica realitate şi nu doar un simplu sentiment. Este adevărul fundamental aflat la baza Creaţiei” – Rabindranath Tagore

 

Asta înseamnă că dacă Dumnezeu este iubire, Universul pe care l-a creat este iubire, şi atunci şi noi, oamenii, parte din acest Univers, creaţie a aceleiaşi Surse, suntem iubire, nu? Şi atunci?

 

De ce suntem atât de flămânzi după iubire?

Să ne gândim aşa: când trupul nostru este bine hidratat, avem putere de creaţie, suntem sănătoşi, organele interne funcţionează perfect, pielea arată bine şi … nu ne este sete. Dacă apare senzaţia de sete înseamnă că organismul ne avertizează că nivelul apei din trup a scăzut şi e nevoie să ingerăm o cantitate suficientă de lichid, care să acopere nevoile de funcţionare corectă. Cu cât suntem mai deshidrataţi, cu atât avem nevoie de mai multă apă.  Dar să mergem şi mai departe: dacă suferim mult timp de sete, funcţiile vitale încetinesc, organele se blochează şi nici măcar nu mai suntem în stare să bem apa, e nevoie să fim hidrataţi prin perfuzii, direct în sistemul sanguin.

Ei bine, foamea de dragoste seamană cu această nevoie de a primi direct în sistem ceea ce ne lipseşte. Pentru că dacă noi suntem iubire dar nu întrupăm iubirea, producem un dezechilibru major în trupul, mintea şi spiritul nostru. Intrăm în “sevraj” şi căutăm disperaţi, înafara noastră, soluţia perfuzabilă care să ne facă bine, să ne permită să ne simţim din nou vii !

“Vreau un partener care să mă iubescă şi pe care să îl iubesc”, “ m-am săturat să fiu singur/ă”, am nevoie de iubirea cuiva ca să pot înflori”… toate acestea sunt formulări cu care mă întâlnesc zilnic în activitatea de coaching. Dar sunt strigăte de nevoie, afirmă lipsa, subliniază neîmplinirea, nesiguranţa, frica.  Iar noi trăim într-un Univers vibrational care nu răspunde la cererile noastre verbale ci la vibraţia noastră! Nu este de mirare că ceea ce atragem e şi mai multă nevoie de iubire, o “deshidratare” şi mai mare a întregului sistem.

Consecinţa este că repetăm aceleaşi “lecţii”, aceleaşi circumstanţe, acelaşi “ghinion” şi cu următorul partener … şi cu următorul…. şi următorul …. îi atragem ca un magnet în calea noastră, pe baza vibraţiilor pe care le-am emis în Univers!! Dacă noi nu ne-am schimbat canalul de emisie, vom continua să recepţionăm acelaşi program până când, sătui de aceeaşi telenovelă, vom FACE O ACTIUNE FIZICA (!!!): luăm telecomanda în propriile mâini şi schimbăm conştient canalul!!

 

 

Vibraţia se schimbă la nivel de trup, minte şi emoţii

Dragii mei, nu am cuvinte suficiente să accentuez acest lucru: faptul că facem EFT sau alte tehnici pentru a ne debloca şi elibera emoţiile, faptul că ne schimbăm credinţele care ne sabotau, că repetăm afirmaţii pozitive sau ne confecţionăm postere cu viziunea noastră asupra viitorului, faptul că medităm şi ne “integrăm în absolut”, nu ne ajută foarte mult dacă la nivelul dimensiunii a treia, a trupului fizic, nu facem o acţiune în acord cu noile credinţe, emoţii, intenţii! Este valabil şi invers, e drept, putem face multe acţiuni dar dacă nu ne schimbăm pe dinăuntru, degeaba.

Ieşi din acea relaţie disfuncţională dacă nu eşti fericit, schimbă-ţi garderoba, look-ul, schimbă-ţi dieta, fă-ţi noi prieteni, frecventează alte cercuri, descoperă-ţi noi pasiuni, mişcă-te! Doar aşa ajungi să îţi schimbi energia, să îţi aliniezi vibraţia cu ceea ce îţi doreşti. In acest fel, semnalul pe care îl emiţi în eter este congruent cu dorinţa ta de schimbare.

Legea vibraţiei ne conştientizează asupra faptului că nu e nevoie să îi schimbăm pe cei din jur ca să fim noi fericiţi. Este exact invers: cei din jur sunt prezenţi în viaţa noastră tocmai pentru că se potrivesc perfect cu ceea ce emitem! Avem mereu controlul, telecomanda e la noi, doar că suntem la început, suntem prima generaţie care învăţăm să o folosim conştient şi din acest motiv ne este mai greu.

 

 

Citeste continuarea pe QUANTUMCOACHING.RO

Cuvinte cheie: ,
Data articol: 04/04/2017