Sforaitul, o problema serioasa in cuplu. Ce boli poti avea cand sforai. Ce remedii te ajuta - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Sforaitul, o problema serioasa in cuplu. Ce boli poti avea cand sforai. Ce remedii te ajuta

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Casnicie si cuplu » Sforaitul, o problema serioasa in cuplu. Ce boli poti avea cand sforai. Ce remedii te ajuta
sforaitul - sfautlparintilor.ro - pixabay_com - man-909049_1920
Credit foto: Pixabay.com

In filmele de comedie sforaitul ne starneste hohote de ras, insa in viata reala sforaitul reprezinta, fara nici o indoiala, o problema medicala cat se poate de serioasa. In plus, ne mai poate crea si altfel de probleme de ordin social sau relational, mai bine spus.

Mai mult de jumatate din adulti sforaie din cand in cand. Din acest procent, jumatate sunt sforaitori de profesie, care isi dispera partenerii de viata tinandu-i trezi pana tarziu, in noapte, indiferent de pozitia pe care o adopta in timpul somnului.

De fapt, cand auzim pe cineva sforaind, inseamna ca aerul nu intra si nu iese normal, liber, pe caile respiratorii, producand vibratii.

Ai aici o lista cu plantele de apartament care pastreaza aerul curat in casa.

Profilul sforaitorului suna cam asa: barbat, aproximativ 40 de ani sau mai in varsta.

Este adevarat ca sforaitul este mult mai des intalnit in randul barbatilor decat in cel al femeilor, insa femeile care au ajuns la menopauza incep si ele sa sforaie – nu se stie din ce cauza.

Intre 20 si 50% dintre persoanele care sforaie au insuficienta respiratorie, care, de multe ori, poate fi atat de grava, incat cel care sforaie se opreste din respirat pret de 10 secunde sau chiar mai mult, de mai multe ori pe noapte. Conform specialistilor, insuficienta respiratorie poate fi declarata ca diagnostic atunci cand o persoana prezinta mai mult de 30 de episoade de apnee intr-un somn de aproximativ  7 ore. In cazurile de apnee cronica, bolnavii se pot opri din respirat si cate 90 de secunde, de foarte multe ori intr-o noapte. De fiecare data acestia se trezesc, inevitabil, dupa fiecare episod de acest gen. Toate aceste semnalmente ridica probleme si mai mari celor care sufera de boli de inima sau cu hipertensiune arteriala. Pot crea complicatii grave si trebuie tratate cu seriozitate.

10 remedii naturale pentru sforăit

Sforaitul: Ce boli poti avea

Daca sforai in timpul somnului, probabil te gandesti ca este doar un obicei jenant si enervant. In realitate, insa, sforaitul poate conduce la cateva boli foarte serioase. De aceea este indicat sa ceri sfatul medicului daca sforai.

1. Boli cardiovasculare

Apneea in somn este strans legata de bolile cardiovasculare – hipertensiune arteriala, probleme coronariene – care, in final sa conduca la infarct.

De asemenea, intensitatea sforaitului are legatura cu riscul de ateroscleroza carotida. Cu cat sforai mai mult si mai puternic noaptea, cu atat creste riscul de a face infarct in timpul somnului.

Oamenii care sforaie au probleme si cu ritmul cardiac. Cei care sufera de apnee in somn sunt predispusi unor episoade de fibrilatie atriala, cea mai comuna forma de aritmie.

2. Reflux gastroesofagian

Refluxul gastroesofagian este foarte des intalnit in randul persoanelor care sufera de apnee in somn. Tulburarea apare din cauza modificarilor in functionarea organismului, mai exact a modului in care gatul “se inchide” in timp ce aerul circula inainte si inapoi in timpul somnului. In acest fel se produce presiune asupra stomacului, iar o parte din continutul sau poate ajunge inapoi in esofag. Atat apneea in somn cat si refluxul gastroesofagian au fost puse pe seama kilogramelor in plus, astfel ca slabirea poate ajuta la ameliorarea simptomelor.

3. Dureri de cap

De cate ori te-ai trezit cu dureri de cap? Cercetatorii au descoperit o legatura directa dintre durerile matinale de cap si tulburarile de somn cauzate de apnee. Deloc surprinzator, persoanele care sforaie au o calitate a vietii mult mai scazuta decat persoanele care nu sforaie. Lipsa somnului ii face mai morocanosi, prost dispusi. De asemenea, creste riscul dezvoltarii depresiei si anxietatii.

4. Lipsa satisfactiei sexuale

Potrivit unui studiu la care au participat mai multi barbati, cu cat acestia sforaiau mai tare si de mai mult timp, cu atat s-au declarat mai putin satisfacuti de viata lor sexuala. Multi dintre ei sunt atat de afectati de sforait incat dorinta de a avea relatii intime este redusa drastic.

5. Nocturia

Nocturia este numele dat unei afectiuni care ii face pe oameni sa se duca de mai multe ori de WC in timpul noptii. Daca te trezesti de mai mult de doua ori pe noapte pentru a urina, acest lucru este cauzat de apneea in somn sau de o prostata marita (in cazul barbatilor). Mai mult, cercetatorii au descoperit o legatura directa intre apneea in somn si prostata marita.

6. Obezitate

Mai mult de jumatate dintre oamenii supraponderali au apnee in somn. Grasimea se acumuleaza in jurul gatului, facand respiratia mai dificila si astfel apare sforaitul.

Cercetatorii au mai descoperit ca sforaitul in timpul semestrului trei de sarcina poate creste riscul unor complicatii fetale. Inca nu se stie exact legatura dintre cele doua fenomene, insa intreruperea somnului se pare ca are un efect negativ asupra dezvoltarii fatului.

De asemenea, lipsa somnului si epuizarea fizica cresc riscul accidentelor in timpul zilei (accidente rutiere cauzate de adormirea la volan, sau din pricina pierderii reflexelor).

Sforaitul iti distruge relatia? Iata 12 remedii antisforait

Citeste continuarea: 1 2

Data articol: 22/10/2023