Familie-Părinţi/Alimentatie sanatoasa

Silueta si dieta… in mod realist

20 septembrie 2010, , Vizualizări: ...

 

Ultima gluma pe care am auzit-o este ca iti poti modela silueta numai prin dieta. Cum ca folosind un "anumit regim", poti pierde nedoritele kilograme si, mai ales, le poti tine departe de tine á la long.  Nimic mai fals, caci de indata ce s-a terminat "regimul minune", respectivele kilograme tind sa se intoarca mult mai repede decat au plecat si, de cele mai multe ori, mai numeroase.   

 

Sigur ca teoria caloriilor este, in principiu, corecta: cu cat mananci mai mult, cu atat vei pune pe tine mai mult.  Caci fiecare aliment contine un anumit numar de calorii, deci cu cat consumi mai mult din el, cu atat organismul tau va primi mai multa energie, pe care in final o va stoca sub forma de grasime. De aici vin si asa-numitele diete hipocalorice, care se concentreaza pe consumul alimentelor in cantitati cat mai mici, ce contin cat mai putine calorii (cine n-a auzit de clasica supa de varza…).        

 

Ce nu se spune prea des, insa, este faptul ca exista si anumite alimente care au calorii "negative". Adica, in mod paradoxal, cu cat consumi mai mult din respectivul aliment, cu atat pierzi mai mult din greutate! Unde mai pui ca respectivele alimente nu sunt nici greu de procurat si nici scumpe: vinete, telina, varza (sigur ca da!), salata, castravete, ridichi, ardei si chiar (la limita) broccoli, conopida, spanac, morcovi si rosii. Desi uneori controversat, modul de functionare al lor este simplu: pentru digestia oricarui aliment organismul consuma o anumita cantitate de energie, iar daca aceasta energie consumata este mai mare decat energia continuta in respectivul aliment, atunci avem de-a face cu un aport negativ de energie, deci un consum net din partea corpului nostru. Astfel ca teoria "mancatului putin" ar trebui completata cu exceptiile, deloc putine, ale alimentelor cu calorii "negative", care, din contra, trebuiesc consumate in cantitati cat mai mari caci, pe langa faptul ca sunt sanatoase, mai duc si la scaderea in greutate.    

 

Dar motivul principal datorita caruia orice regim alimentar hipocaloric are o eficienta limitata si de scurta durata, este adaptarea organismului. Corpul nostru are o capacitate extraordinara de a se adapta celor mai diversi stimuli, inclusiv conditiei de lipsa a necesarului energetic. Destul de repede metabolismul este redus pentru a face fata disponibilului de calorii, iar aceasta reducere poate fi atat de mare incat, dupa o vreme, sa nu mai slabim oricat de putin am manca (cine n-a auzit expresia "ma ingras si cu apa"…). Ca sa nu mai vorbim de momentul cand "marele regim" ia sfarsit, si noi ne "premiem cu cateva bunatati", iar pe fondul unui metabolism foarte redus ajungem sa luam inapoi kilogramele pierdute, ba chiar sa le depasim!  

 

Solutia este pe cat de simpla pe atat de usor de aplicat: daca nu mai putem slabi micsorand cantitatea de energie primita prin alimente, atunci sa crestem necesarul energetic al corpului, prin cresterea metabolismului! Adica sa facem miscare!!! Ori de cate ori facem o activitate fizica, fie ca e vorba de practicarea unui sport, mersul la sala, sau e o simpla activitate ca mersul pe jos sau lucrul in gradina, corpul nostru este fortat sa iasa din starea de "amorteala" datorata dietei hipocalorice si sa inceapa sa consume mai mult. Si cum ceea ce primeste din exterior nu-i ajunge, va consuma din rezervele de grasime.  Iar pe masura ce activitatea fizica pe care o facem devine o componenta obisnuita a vietii noastre de zi cu zi, corpul nostru va avea un metabolism suficient de ridicat pentru a permite renuntarea la regimurile draconice pe care le-am tot folosit si inlocuirea lor cu un nou stil de viata, care se bazeaza pe echilibrul dintre o alimentatie sanatoasa, variata si o activitate fizica regulata. Chiar daca nostalgia vremurilor cand credeam in fiecare "regim-minune" inca ne mai trezeste un zambet…     

 

 

Autor: Dan Sulica, asistent universitar UMF, Master of Science NY University 

 

 

 

Tu ce regim-minune ai incercat? A functionat? Cat timp? 

Cuvinte cheie: , , ,

Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comentarii (4)

  1. Adi84 spune:

    nu am tinut un regim anume!doar am incercat sa reduc din cantitatea de mancare zilnic

  2. claudia79 spune:

    frumos articol este o sursa de inspiratie

  3. asminasmin spune:

    bun articol

  4. 27ralu spune:

    Am tinut un regim-minune doar cu biscuiti,apa si o felie de paine pe zi,in timpul saptamanii.duminica mancam si un cartof prajit.in 2 luni,am avut inceput de ulcer.intr-adevar,am slabit mult,dar am pus inapoi aproape dublu.asa ca,am terminat cu dietele.

Comenteaza

Meniu