Superstiții despre bebeluși în care mămicile mai cred și azi - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Superstiții despre bebeluși în care mămicile mai cred și azi

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Actualitate » Superstiții despre bebeluși în care mămicile mai cred și azi
alimentatie bebelusi - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - mothers-3389671_1920

Multe zicale și superstiții despre bebeluși sunt păstrate cu grijă de nașe și de mămici. Unele sunt haioase, altele au farmecul lor în rânduielile botezului. Dar cele mai multe sunt sfaturi de bun simț în care părinții mai cred și azi.

Când devii mămică…

Să nu cumperi tu hăinuțe bebelușului înainte să se nască, zice o vorbă din bătrâni. Hăinuțele și lenjeria i le cumpără nașa, pentru că este mândria ei, dar sfatul acesta mai are și o latură practică. Pe vremuri, nimeni nu știa cât de mare va fi copilul, așa că hainele erau cumpărate după naștere.
În primele zile, copilul se purta doar înfășat.

După naștere, acum câțiva ani, mai ales la sate, femeile nu aveau voie să iasă din casă și nici să scoată bebelușul la aer în primele 40 de zile. Abia după ce făcea preotul molifta putea să iasă în lume și să se pregătească de botez.

Superstiții despre bebeluși înainte și după botez

Apa în care a fost scăldat copilul la botez trebuie aruncată la flori, dacă e fetiță, sau la rădăcina unui pom fructifer, dacă e băiat. Dintre cele mai bune superstiții despre bebeluși, acesta e un obicei frumos, care vorbește despre sănătatea, vigoarea și frumusețea copilului, dar e mult mai dificil să îl mai pui în practică în zilele noastre.

A doua zi, nașa trebuie să pună în băița de acasă bani de argint, un inel de aur, nuci, dacă e băiat, petale de flori, dacă e fată, ulei sfințit, mir, busuioc, sare, miere, ulei… că te și miri cum mai poți spăla copilul cu atâtea unsori. Toate aceste lucruri îl vor proteja pe bebeluș să fie sănătos, să crească mare și puternic și frumos. Doar că unele dintre ele pot conține microbi periculoși, așa că nașele din zilele noastre sunt mult mai atente cu pun în cădiță.

 

Citeste continuarea pe libertateapentrufemei.ro

 

Data articol: 27/04/2018