Familie-Părinţi/Actualitate

Misterele Paştelui: Lumina Sfântă de la Ierusalim, miracol sau înşelătorie?

14 aprilie 2012, , Vizualizări: ...
sfatulparintilor.ro-Ceremonia Sfintei Lumini la Ierusalim- Matthew Goddard-Jones, National Geogrpahic

De aproape 2.000 de ani, una dintre cele mai mari minuni ale crestinilor ortodoxi este aprinderea miraculoasa a Sfintei Lumini pe mormantul lui Iisus din Ierusalim, in Sambata Mare. In timp ce majoritatea credinciosilor cred puternic in aest miracol, exista si sceptici care spun ca marele eveniment este doar o farsa.

Aprinderea Sfintei Lumini este considerată de Biserica Ortodoxă o minune publică, întrucât este văzută de toată lumea şi este verificată. Ea se aprinde miraculos la Sfântul Mormânt, în Sâmbăta Mare, ziua, între orele 12.30-13.30, în timpul Vecerniei Mari. Flacără se aprinde numai la ortodocşi, „ca o dovadă incontestabilă că numai ei păstrează dreaptă credinţa apostolică”, spun preoţii.

Sfântul Mormânt este controlat încă din noaptea Vinerii Mari, după prohod, de poliţişti civili necreştini – un arab, un turc şi o autoritate israeliană. Ei verifică toate obiectele din interior, să nu existe nicio sursă de foc, şi îl controlează şi pe arhiereul grec care presară vată pe mormântul Domnului. Apoi, se sting toate luminile şi se închide uşa Sfântului Mormânt cu două sigilii. Uşa Mormântului este păzită de gardieni până când se aprinde Sfânta Lumină.

Când vine momentul ca Patriarhul să intre în Sfântul Mormânt, acesta este verificat de poliţiştii necreştini, ca să nu aibă la el o sursă de  foc. Apoi, el intră în Mormânt, însoţit de un arab musulman. După 15-20 de minute de rugăciune, lumea din biserică observă o lumină puternică, ca un fulger, care coboară prin cupola mare a Bisericii şi care intră în Sfântul Mormânt, aprinzând vata presărată pe lespede. Se spune că, timp de câteva minute, vata nu arde, iar patriarhul o adună cu mâinile, o pune apoi în două cupe de aur cu găuri şi iese în Capela Îngerului, prima începere din Sfântul Mormânt. Aici, aprinde două buchete de câte 33 de lumânări, iar cupele le dă, pe geam, la doi diaconi ortodocşi. În cele din urmă, Patriarhul iese în biserică cu cele două buchete de lumânări şi împarte focul tuturor celor prezenţi, strigând „Veniţi de luaţi lumină”. Oficialii popoarele creştine aduc apoi Lumina Sfântă în ţările lor, care este împărţită la biserici şi apoi la oamenii prezenţi la slujba de Înviere.

Citeşte articolul întreg pe www.rtv.net

 

Cuvinte cheie:

Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comentarii (2)

  1. anila spune:

    eu nu prea cred in asa ceva…imi place sa ma duc la biserica dar doar pt linistea mea sufletesca, si pacea mea interioara!

  2. marianaion spune:

    E greu de crezut, insa Dumnezeu e alaturi de noi tot timpul si nu avem nevoie de minuni sa credem in el.
    Hristos a Inviat!

Comenteaza

Meniu