Irina Păcurariu lansează la TVR 1 campania România deşteaptă

by Sfatul Parintilor | 29/04/2012 22:02

Din 30 aprilie, în fiecare luni, la TVR 1, află dacă inteligenţa este cel mai bun produs de export al României.

 

România deşteaptă este cea mai nouă campanie a TVR care va spune poveştile a zeci de studenţi şi profesori români de la marile universităţi ale lumii. Jurnalista Irina Păcurariu lansează din 30 aprilie noua serie de reportaje – România deşteaptă, având ca temă viaţa celor mai importante universităţi din lume. Regulile, grilele de selecţie la aceste universităţi, dar mai ales succesul unor români care au studiat sau continuă să lucreze în universităţi precum Harvard, Princeton, Yale, Stanford, Berkelay, King‘s College, Sorbona, Heidelberg, Lyon au fost adunate de Irina Păcurariu în zece ediţii de câte o oră fiecare. TVR 1 va difuza seria România deşteaptă în fiecare luni de la ora 21:00.

 

 

Cum se vede România de la Oxford, Cambrigde, Harvard, Stanford, Sorbona, Princeton sau Yale? Cât de lung a fost drumul acestor români care au studiat sau continuă să muncească în aceste universităţi? Ce planuri au? Se vor întoarce ei acasă? Acestea sunt doar câteva dintre multele răspunsuri pe care Irina le va obţine la România deşteaptă. Români excepţionali şi încă anonimi sau personalităţi ca ale regizorului Andrei Şerban se vor uita către casă şi vor dezvălui cât de mult mai înseamnă locul unde s-au născut. Toţi aceşti români încearcă să găsească un răspuns la întrebarea: „este inteligenţa cel mai bun produs de export al României?”

 
„Educaţia este considerată principala şansă pentru sănătatea acestei naţiuni. O astfel de temă este (aproape) obligatorie în aceste vremuri, în care dileme de tip învăţământ privat/public sau studiu în ţară/în afara ei sunt subiecte recurente pe agenda publică. În plus, sistemul autohton pare să-şi mărturisească, măcar tacit, eşecul. Chiar dacă acesta nu este neapărat de fond, ci mai degrabă unul de imagine”, este de părere Irina Păcurariu, realizatoarea seriei noi de reportaje România deşteaptă de la TVR 1.
În prima ediţie, Irina Păcurariu vă introduce în atmosfera de la Harvard, cea mai titrată universitate a lumii, şi de la Oxford, cea mai veche universitate din lume.

 

 

 

Tu ce crezi despre „exportul de creiere” pe care îl face România?

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/actualitate/irina-pacurariu-lanseaza-la-tvr-1-campania-romania-desteapta/