Familie-Părinţi/Actualitate

Ciocolată sau sărut. Tu ce alegi?

29 aprilie 2012, , Vizualizări: ...
sfatulparintilor.ro - Ciocolata sau sarut?

Cercetătorii nu încetează să ne uimească cu studiile lor chiar şi când este vorba despre ciocolată şi sărut. Probabil că dacă ai fi întrebat ce preferi sau ce crezi că ar avea un efect mai mare asupra ta, ciocolata sau sărutul, răspunsul s-ar îndrepta spre sărut. Ei bine, potrivit unui studiu făcut pe cupluri de tineri de 20 de ani cărora li s-a monitorizat activitatea cerebrală şi pulsul în timp ce, mâncau ciocolată sau se sărutau – efectele ciocolatei au fost mai puternice şi au durat mai mult decât cele ale sărutului.

 

Dat fiind aceste rezultate nu este de mirare că experţii din întreaga lume sunt îngrijoraţi de numărul tot mai mare de obezi din întreaga lume. Tocmai de aceea, ei recomandă consumul moderat de ciocolată. Efectul euforic cauzat de o ciocolată durează de până la 4 ori mai mult decât cel mai pasional sărut. Se cunoaşte de foarte multă vreme efectul psihoactiv al consumului de ciocolată, dar abia acum s-a descoperit că în cazul în care ciocolata se topeşte lent pe limbă euforia trăită se maximizează.

Deşi sărutul creşte ritmul cardiac, efectul nu durează la fel de mult precum în cazul ciocolatei, care creşte ritmul de la 60 de bătăi pe minut la 140 bătăi pe minut.

 

Studiul a mai descoperit şi faptul că, din momentul în care ciocolata începe să se topească în gură toate regiunile creierului primesc o excitare mult mai mare, mai intensă şi care durează mult mai mult decât cea produsă de sărut.

 

Deşi, se spune despre femei că sunt cele mai mari iubitoare ale ciocolatei, cercetătorii au descoperit că reacţiile la ciocolată sunt la fel pentru ambele sexe.

„Aceste rezultate ne-au surprins şi, totodată, intrigat. În vreme ce ne aşteptam ca ciocolata să crească ritmul cardiac întrucât are în compoziţie substanţe stimulative, durata şi efectele puternice asupra minţii ne-au luat prin surprindere”, a declarat, Dr Lewis, cel care a condus studiul.

 

Ciocolata conţine feniletilamine care măresc nivelul endorfinelor din creier, acestea substanţe fiind responsabile cu plăcerea. În plus, ciocolata conţine şi cafeină care are un efect stimulator asupra creierului. Nu este de mirare motivul pentru care ciocolata are un efect euforic şi de ce oamenii devin dependenţi de ea.

 

 Tu ce preferi, ciocolata sau sărutul?

 

Cuvinte cheie: ,

Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comentarii (5)

  1. 27ralu spune:

    Hm…Eu prefer ciocolata.

  2. rosanita spune:

    cred ca merg f bine si impreuna..un sarut dupa o ciocolata si invers;;)

  3. mari spune:

    prima,ciocolata si sarutul,depinde cu cine.

  4. mamicadepuiut spune:

    nu se poate s aleg,ambele hotarat:d

  5. valentinafr spune:

    Ambele,desi prefer…ciocolata.

Comenteaza

Meniu