Ce trebuie să știi despre Săptămâna Luminată - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Ce trebuie să știi despre Săptămâna Luminată

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Actualitate » Ce trebuie să știi despre Săptămâna Luminată

Săptămâna care urmează imediat Duminicii Paștelui poartă numele de Săptămâna Luminată. În vechime, Botezul era săvârșit în noaptea de Paști. Cei botezați erau numiti „luminați” și purtau haine albe în toată săptămâna de după Paști. Sunt persoane care afirmă că de la purtarea hainelor albe, această săptămâna a primit numele de Săptămâna Luminată.

Conform tradiției creștine, în această săptămână Raiul se deschide pentru toți cei aflați în Iad.

O serie de restricții sunt impuse de către biserică în ceea ce privește oficierea de cununii religioase, iar obiceiurile populare împart Săptămâna Luminată după cum urmează:

Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Albă. Fiind prima zi după Duminica Paștelui, este considerată ziua în care se deschid porțile Raiului și ale iertării, astfel ca orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiția spune că trebuie să stropești casa cu agheazmă și să dai de băut la rude.

Lunea Albă este consacrată în tradițiile și obiceiurile populare continuării sfintei sărbătoriri, mai ales prin cadrul unor petreceri ori reuniuni de familie.

Cu această ocazie, avea loc așa-zisa „umblare cu pasca”, adică vizitarea rudelor apropiate în vederea vestirii Învierii lui Iisus Hristos. Copiii se duceau la parinții lor, nepoții la bunici, și finii la nași. Potrivit obiceiului, nu se mergea în vizită cu mâna goală, ci cu ouă roșii, pască, fructe și vin. Odată ajunși la nași, finii era așezați la masă, așezându-li-se în față slănină, cozonac, și ouă vopsite. La plecare, nașa îi dăruia, la rându-i, finei, o pască făcută cu mâinile sale.

 

 

Citeste continuarea pe AntenaSatelor.ro.

Cuvinte cheie:
Data articol: 29/04/2016