Casa de sub Portiță – prima casă mobilată de JYSK în cadrul parteneriatului cu Hope and Homes for Children

by Sfatul Parintilor | 09/01/2018 20:29

La finalul anului 2017, JYSK România a mobilat prima dintr-o serie de 10 case familiale pe care Hope and Homes for Children le va construi în România până în anul 2019. Un camion de produse JYSK, peste 60 de cutii de mobilier și decorațiuni pentru casă, o echipă dedicată și câteva zile cu multă muncă au fost necesare pentru amenajarea casei familiale Unirii 11 din județul Bistrița Năsăud.

Construcția acestei case a permis închiderea unuia dintre orfelinatele din județ. Cei 12 copii care vor locui aici au denumit-o „Casa de sub Portiță”, un nume care arată cât de mult s-au atașat deja de viitoarea lor locuință, în care vor trăi într-un mediu cald și familial, un mediu în care ar trebui să crească orice copil. Numele este inspirat din arhitectura vechilor case săsești, unde pentru a intra trebuia să treci prin portița cu arcadă din gardul de piatră. Clădirea ridicată de Hope and Homes for Children se află într-o zonă pitorească, în care casele au curți mari și sunt despărțite unele de altele de livezi și grădini de legume.

 

casa-de-sub-portita[1]

Cu o suprafață totală de 240 de mp și o grădină de 350 mp, Casa de sub portiță are 5 dormitoare, 4 băi, o bucătărie și o cameră de zi. Acestea au fost mobilate și decorate cu accesorii și decorațiuni JYSK, astfel încât copiii să aibă la dispoziție tot ce au nevoie. Pe lângă dormitoare, cea mai apreciată cameră de către copii este livingul, în care se vor putea întâlni cu toții, vor sta la masă și se vor putea juca.

Este cea de-a 101-a casă construită de Hope and Homes în Romania și prima casă mobilată și decorată cu produse JYSK. Casa de sub Portiță va fi inaugurată la începutul anului 2018. În județul Bistrița Năsăud vor mai fi inaugurate încă două case de tip familial, iar alte trei vor fi deschise în județul Iași. Până în anul 2019, JYSK România va mobila cel puțin 10 case familiale construite de Hope and Homes for Children.

 

casa-de-sub-portita3[2]

Hope and Homes for Children România activează în țara noastră din 1998, iar de atunci a contribuit direct la închiderea a peste 50 de instituții de tip vechi (orfelinate). Prin serviciile dezvoltate de Hope and Homes for Children, copiii trec de la îngrijirea în instituţii-mamut, în care nu beneficiază de atenţie şi afecţiune individuală, la sisteme bazate pe conceptul familial, care le permit o viaţă apropiată de normalitate.

 

 

JYSK este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa, cu afaceri anuale de peste 2,5 miliarde de euro. Grupul scandinav desfășoară operațiuni în 48 de țări, prin peste 2500 de magazine, majoritatea în țări europene, și numără un total de peste 20.000 de angajați. JYSK este prezent în România din anul 2017 și a deschis până acum 53 de magazine în țară.

 

Endnotes:
  1. [Image]: http://sfatulparintilor.ro/wp-content/uploads/2018/01/2017-12-22-14_32_41-new-notification.jpg
  2. [Image]: http://sfatulparintilor.ro/wp-content/uploads/2018/01/casa-de-sub-portita3.jpg

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/actualitate/casa-de-sub-portita-prima-casa-mobilata-de-jysk-cadrul-parteneriatului-cu-hope-homes-children/