Familie-Părinţi/Actualitate

Avocat Paula Alina Lupu: Neplata pensiei de intretinere. Infractiunea de abandon de familie

17 martie 2016, , Vizualizări: ...
judecator - justitie - sfatulparintilor.ro - pixabay_com

Neplata, cu rea-credinta, timp de 3 luni, a pensiei de intretinere, stabilite pe cale judecatoreasca constituie infractiune potrivit art. 378 din noul Cod penal si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda. In vederea tragerii la raspundere penala este necesara formularea unei plangeri prealabile din partea persoanei vatamate.

Potrivit legii, fapta nu se pedepseste daca, inainte de terminarea urmaririi penale, inculpatul isi indeplineste obligatiile.

 

 

Ce au decis instantele de judecata

„Inculpatul, apt de munca si, mai mult, angajat cu forme legale de acum doua luni, potrivit propriilor sustineri, nu isi indeplineste cu rea-credinta, de peste trei ani de zile, obligatia de a plati pensia de intretinere datorata fiicei sale minore, stiind ca aceasta se afla in nevoie, fiind data in plasament bunicii materne, care beneficiaza de o pensie de doar 322 lei. Mai mult, din sustinerile reprezentantei partii vatamate rezulta ca inculpatul a lucrat in constructii, precum si ca acesta a fost plecat in strainatate la munca, astfel ca a realizat venituri din care putea si trebuia sa plateasca pensia de intretinere datorata.

Tinand cont de cele expuse mai sus si avand in vedere si interesul minorei de a i se plati pensia de intretinere fara privarea de libertate a inculpatului, instanta a apreciat ca prin aplicarea unei pedepse de 1500 lei amenda penala se realizeaza scopul educativ si preventiv al pedepsei”.

 

„Reaua-credinta a inculpatului rezulta din aceea ca, desi a realizat ori putea sa realizeze venituri in perioada in care a fost obligat la plata pensiei de intretinere, acesta nu si-a achitat obligatiile stabilite prin hotarare judecatoreasca. Astfel, edificatorii sunt in acest sens declaratiile inculpatului care a declarat ca a mai lucrat sau mai lucreaza cu ziua la diferite persoane prin sat, ca mai obtine venituri din cultivarea unei suprafete de teren.

Din toate acestea rezulta cu certitudine ca inculpatul a avut posibilitatea de a castiga venituri si a lucrat efectiv pentru diferite persoane. Trebuie observat si faptul ca hotararea judecatoreasca prin care inculpatul a fost obligat la pensia de intretinere a stabilit pensia de intretinere intr-un cuantum mic, inculpatul avand posibilitatea de a o achita fara mai eforturi. Retinand intr-adevar ca sumele obtinute de inculpat prin munca au fost modeste, totusi instanta nu gaseste ca acesta ar putea constitui un motiv de natura sa-l exonereze de la executarea obligatiei de intretinere in conditiile in care suma ce a constituit obiectul acestei obligatii era la randul sau mica, chiar modica.

Or, in baza obligatiei sale legale si morale de parinte inculpatul era tinut ca aceasta parte a veniturilor realizate sa o aloce cu prioritate intretinerii copiilor al caror tata era, lasand, la nevoie, in plan secund orice alte debite si chiar necesitati personale care nu erau stringente. Nu in ultimul rand instanta retine ca sustinerea inculpatului in sensul ca a fost diagnosticat cu ulcer duodenal nu poate fi retinuta in conditiile in care aceasta boala nu este una care sa atraga o incapacitate de munca.”

 

(Tribunalul Sibiu)

 

 

Autor: avocat Paula Alina Lupu

Cuvinte cheie: ,

Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comenteaza

Meniu