Alarmele vor suna din nou! IGSU desfășoară un nou exercițiu pentru testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă

by Sfatul Parintilor | 05/09/2017 23:30

La nivel național au loc exerciții destinate verificării funcționării mijloacelor de alarmare a populației, în scopul centralizării permanente a datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de înștiințare, avertizare și alarmare, precum și pentru pregătirea continuă a autorităților administrației publice locale.

 

Astfel, începând cu luna august, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00 – 11.00, sunt acționate sirenele de alarmare publică existente în toate județele.

 

În această lună, simulările vor începe miercuri, 6 septembrie a.c. și vizează atât verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat (simultan), cât și a celor cu acționare locală.

 

Totodată, rezultatele verificărilor vor fi centralizate la nivel județean și vor face obiectul unor analize în cadrul comitetelor județene pentru situații de urgență, în vederea îmbunătățirii modului de alarmare a populației în situații de protecție civilă.

Prin modul de acționare mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care asigurăm cetățenii că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice.

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/actualitate/alarmele-vor-suna-din-nou-igsu-desfasoara-un-nou-exercitiu-pentru-testarea-si-verificarea-sistemului-de-instiintare-avertizare-si-alarmare-in-situatii-de-protectie-civila/