Tot ce trebuie sa stii despre puful bebelusului - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Tot ce trebuie sa stii despre puful bebelusului

Sfatulparintilor » Blogul tău » Tot ce trebuie sa stii despre puful bebelusului

Puful bebelusului si al nou-nascutului poarta denumirea de lanugo. Puful fin cu rol de protectie apare pe corpul fatului incepand cu varsta de 3-5 saptamani si poate creste pe zone intinse unde, in mod normal, nu creste par. 

Multi parinti nu stiu ca puful bebelusului va disparea in scurt timp de la nastere si nu va reaparea. In general, copiii nascuti la termen au putin lanugo sau deloc, pentru ca acesta dispare in saptamanile 36-40 de sarcina, fiind inlocuit de vellus. Copilul prematur are mai multe sanse sa fie acoperit de lanugo, insa el se va curata in decursul a catorva saptamani. 

Expertii considera ca, atunci cand cade, lanugo se amesteca in lichidul amniotic, pe care fatul il ingereaza, ceea ce-l ajuta in formarea primului scaun. 

Puful apare pe toata pielea bebelusului?

Chiar daca este vorba de o nastere la termen, puful poate acoperi toata pielea bebelusului, cu exceptia buzelor, a palmelor si a talpilor, a unghiilor, a glandului penisului sau a interiorului labiilor mici si mari. In general, parintii sunt ingrijorati pentru ca parul de pe corpul bebelusului nu dispare, in special cand este vorba de o fetita. Unii parinti incearca chiar sa frece usor pielea bebelusului la baita, incercand sa indeparteze puful. Asa cum fac si medicii, iti spunem si noi ca aceasta este numai o problema temporara, iar puful bebelusului va disparea de la sine, in timp. Tu nu trebuie sa faci nimic.

Parul care apare dupa caderea pufului bebelusului este definitiv si mai vizibil, avand o baza hormonala. Chiar si in cazul in care se observa cantitati excesive de lanugo pe corpul bebelusului, nu este nevoie de niciun tratament special. Daca ai putina rabdare, vei observa cum bebelusul se curata si pielea devine fina, curata, de culoare rozalie. 

Prima intalnire cu bebelusul este un moment special si emotionant pentru parinti, care au avut de asteptat marele eveniment timp de 9 luni. De multe ori, insa, aspectul bebelusului in primele clipe de viata nu este exact cel la care se asteapta parintii. Un nou-nascut sanatos poate avea pielea zbarcita si vinetie de la efortul depus in timpul travaliului si in cele mai multe cazuri este acoperit de vernix si puf. 

Data articol: 25/05/2011