Blogul tău

Nazbatii de copil :)

01 februarie 2011, , Vizualizări: ...

A fost o data ca niciodata o fata, singura la parinti, visatoare, cu capul in nori si vesnic indragostita.

Acea fata sunt eu, Alexandra. M-am nascut intr-o zi de mai si am fost motivul de mandrie al mamei mele, care imi impletea rochite rosii si palarii albe si ii crestea inima cand oamenii de pe strada ii spuneau ca sunt un copil frumos si ma scuipau sa nu ma deochi!

Mama ma lauda mereu ca sunt cuminte si ascultatoare, dar acum, la 25 de ani, privind in urma, imi dau seama ca am  facut si eu nazbatii, ca orice copil. Imi aduc aminte ca cea mai mare placere pe care o aveam era sa ma joc langa gard cu prietena mea, in praf, desculta (bineinteles, fara ca mama sa ma vada); o data am pus-o pe mama pe jar cand, observand ca nu mai sunt pe strada cu vecinii cu care ma jucam de obicei, m-a cautat peste tot, prin casa, prin gradina, pe strazile invecinate, iar eu nu eram de gasit. A aflat intr-un tarziu ca eu jucam fotbal cu copiii pe ulita din fundul gradinii si abia cand am vazut-o venind suparata sa ma ia acasa, mi-am dat seama ca am gresit neanuntand-o unde ma aflu.  O alta idée nastrusnica pe care am pus-o in aplicare a fost aceea de a ma ascunde de bunica, ca sa nu ma oblige sa dorm dupa-amiaza, cum avea obiceiul. De aceea, plictisita sa o pacalesc ca am adormit si sa astept pana adormea ea, m-am ascuns intr-un butoi de lemn din spatele porumbarului, aflat in curte. Mamaia, saraca, s-a speriat cand a vazut ca am disparut, mai ales ca mama, aflata la serviciu, ma lasase in grija ei si a inceput sa ma caute peste tot: pe sub paturi, prin sifonier, prin curte, prin cotetele gainilor, pe strada, prin vecini (adesea trecea sip e langa butoiul in care eu stateam pitita si abia ma abtineam sa nu rad), pana la urma s-au alarmat si vecinii si parca o vad si acum cum se intoarce cu ajutoare, doar-doar m-o gasi. Acuma, de frica sa nu isi dea seama ca as putea fi in butoi, m-am gandit sa imi schimb locul, avand mai multe sanse sa nu fiu gasita; asadar, m-am ascuns apoi dupa coltul casei, tragand din cand in cand cu ochiul sa vad pe unde ma mai cauta bunica asistata de vecinii binevoitori. Intr-un tarziu, dupa ceva ore in care am stat ascunsa si cu greu am rezistat sa nu ma arat la fata cand imi auzeam numele strigat, am iesit, cu coada intre picioare de rusine, si mi-am cerut iertare bunicii ca am pus-o pe jar! Sincer, imi parea rau de fapta pe care o facusem si ma gandeam ca mai bine o ascultam pe mamaia, dormind si eu cateva ore in acea dupa-amiaza…

Cam astea ar fi nazbatiile mele de copil… Acum ma intreb oare ce nazbatii va face fetita mea cand va mai creste?

Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comenteaza

Meniu