Blogul tău

Ma simt mica in fata stelelor cazatoare

21 octombrie 2010, , Vizualizări: ...

xxCand sunt depasita de propria-mi existenta, de propriile-mi obiective trasate sau de griji, trairi, emotii , angoase, am invatat sa ma abandonez. Nu imi iese impecabil, asa cum ne predau tactici de abandonare specialistii. Dar macar incerc. Nu o fac ca sa experimentez ceva special, o fac din nevoie. Disperarea de a nu reusi sa fiu perfecta, oricat de mult mi-as dori si propune, m-a indrumat spre a ma abandona. Sa ma abandonez inseamna pentru mine sa renunt la ratiune, la mental. Sa nu mai judec nimic. Sa nu mai analizez nimic. Echkart Tolle spune “Voi sunteti cu mult mai mult decat gandurile voastre”.

Dar cine suntem noi ? Uneori nu descoperim o viata intreaga sau, cand descoperim, putem fi dezamagiti daca cumva aveam o asteptare colosala. Uneori existam pentru simplul scop de a invata sa traim in pace, liniste, bucurie. Iar asta este cea mai grea provocare dintre toate (cel putin pentru mine). <?xml:namespace prefix = o />


Cand nu mai pot sau nu mai stiu incotro sunt, stau o clipa. Ma opresc din zumzetul mintii, din cine ce a zis sau mi-a facut, din ce am crezut eu sau nu am reusit sa fac, din cum nu m-a ascultat copilul sau nu stiu cum sa rezolv acea situatie de viata, sau iarasi nu am timp pentru toate cate imi propun.


 


 


Ma duc in mijlocul universului. Oriunde, in contact cu universul, cu natura,  unde e foarte liniste. De fapt, o forta din mine ma trimite de fiecare data cand devin sufocata in propria-mi viata.


Oriunde pot, privesc cerul noaptea. Infinitatea stelelor, carul mare, carul mic si o multime de stele cazatoare, ma fac sa inteleg cat sunt de mica fata de un univers asa de mare. El va continua sa fie la fel cu mult dupa ce eu nu voi mai fi, eu cu marile mele zbateri ale unei vieti sufocante de capitala, dar asa de neinsemnate fata de ce inseamna viata autentica.


Am gasit sunetul real al vietii in linistea de dinaintea unui rasarit de soare. Am auzit simfonia magnifica din clipa in care, biruitor din nou si din nou, soarele preia stapanirea la fiecare rasarit.


Azi noapte am vazut 4 stele cazatoare pe un cer senin imbibat de stele.


Le priveam lasand in urma mea orice grija, abandonandu-le Universului.


Ce sunt grijile mele in fata stelelor cazatoare ? Nimic.


Se spune ca atunci cand cade o stea, a murit un om. Sau poate ca nu este asa. Insa clipa cand le privesti, realizezi ca nimic nu mai are sens din tot ce ego-ul nostru ne provoaca.


Si invat sa iau partea buna din viata, mereu stinghera, ca de la inceput. Partea buna este ca traim, ca avem viata pe care altii sunt pe cale sa o piarda ; ca avem 2 maini iar altora le lipseste una ; ca avem doua picioare in timp ce altii au supravietuit unor crunte accidente si isi traiesc existenta cu unul singur ; ca avem suflet si putem simti bucuria. Bucuria din lucrurile simple ale vietii.


Se pare ca acesta este sensul pe care il descoperim, fiecare dintre noi, intr-un anumit moment al vietii. Dar asta doar daca ne permitem luxul de a ne dezbraca cand si cand de cine credem ca suntem – functie, obiective, planuri, salarii, masini – ca sa fim cine suntem cu adevarat : suflete care au deja bucuria la indemana, la o intindere de privire. Eventual in sus, pe un cer instelat, la stele cazatoare.

Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comenteaza

Meniu