EVOLUTIA: Primii pasi

Tinand seama de felul in care erau alcatuite si functionau aceste organisme, viata in afara apei nu era posibila; nici viata individului, nici viata speciei; cu alte cuvinte, animalele traiau si se reproduceau in apa. Ouale depuse in mediul acvatic erau bogate in apa si inconjurate de o membrana moale, permeabila. Nevertebratele acvatice si pestii depind si azi de acest mod de viata, ramas din timpuri stravechi.

Apoi, la un moment dat, animalele au descoperit un nou mediu de trai. Deasupra apei era uscatul, pe care bacteriile, ciupercile si plantele il luasera deja in stapanire. Animalele au colonizat si ele noul mediu, intai nevertebratele, apoi, acum 365 de milioane de ani, si vertebratele.

Iesind din ape, vertebratele au descoperit un mediu dur, agresiv, foarte ostil fapturilor acvatice – atat de altfel fata de cel pe care-l lasasera in urma, incat milioane de ani de adaptare au fost necesari pentru potrivirea perfecta.

Nu s-a facut totul dintr-o data, ci treptat, in etape lungi cat zecile de milioane de ani. Unele specii n-au realizat tranzitia complet, iar dintre speciile de azi multe pastreaza in biologia lor amintirea acestui moment al "marii treceri", marturia felului in care s-au petrecut lucrurile.

Amfibienii, de pilda, isi trag numele tocmai de la natura lor "duala": respira prin plamani, ca animalele terestre, dar pielea lor subtire si umeda nu rezista mult intr-un mediu uscat si, mai ales, au nevoie de prezenta apei pentru a se reproduce. Broastele, salamandrele isi depun ouale in apa, sau cel putin intr-un mediu terestru foarte umed. Iar la marea majoritate a speciilor, din oua apar mormoloci, in intregime acvatici, cu corpul adaptat apei: respira prin branhii, asemeni stramosilor-pesti. Metamorfoza – trecerea de la mormoloc la adult – e asadar o reamintire, o versiune foarte prescurtata si rapida a lungului proces prin care s-a trecut de la vertebratele acvatice la cele de uscat.

Au fost si specii care au mers pana la capat, parasind definitiv apele si adaptandu-se complet uscatului. Oul cu invelis moale, hidratat, nu mai era potrivit pentru ele, caci, expus aerului, s-ar fi uscat si nimic viu n-ar mai fi putut iesi din el. Asa ca a fost "inventat" oul cu coaja.

Tipic reptilelor si pasarilor, acest asa-numit ou amniotic e o stralucita solutie tehnica la problema deshidratarii: coaja sa groasa (nu intotdeauna dura, uneori pieloasa, dar oricum rezistenta) permite trecerea oxigenului, dar e o bariera eficienta impotriva deshidratarii. Adapostit in ea, embrionul se hraneste dintr-un concentrat de substante nutritive, pana cand va fi indeajuns de dezvoltat pentru a se lipsi de oul protector. Atunci, il va parasi (proces numit ecloziune), incepandu-si viata de fiinta libera in mediul dur al uscatului planetei, unde va produce si el, la randul lui, oua si pui…

sursa> proiect marca Da Vinci Learning[1]