Cele mai bune şi cele mai nepotrivite cadouri pentru bebeluşi - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Cele mai bune şi cele mai nepotrivite cadouri pentru bebeluşi

Sfatulparintilor » Blogul tău » Cele mai bune şi cele mai nepotrivite cadouri pentru bebeluşi

 

Pentru copii, sezonul cadourilor este intens iarna, dar practic nu se termina niciodata. Cum tuturor le place sa primeasca lucruril frumoase mai ales in momentele speciale şi bebeluşii au dreptul la acelaşi tratament. Dar ce te faci cu picii mici mici, care nu ştiu să spună ce-şi doresc. Tendinta parintilor este adesea sa exagereze cu achizitiile. Inainte să o porneşti în goană la shopping, gândeşte-te ce înseamnă un cadou potrivit pentru un bebe.

 

Cele mai potrivite daruri

 

Fotografii. Copiii adoră pozele cu oameni, mai ales cei pe care-i cunosc. Un cadou ar fi să-i faci un albumaş cu fotografii de familie şi ale prietenilor, şi cu bebe în poze. Oricând copilul îl va redescoperi cu încântare şi răsfoirea lui şi evocările vor fi un prilej de petrecere minunată a timpului. Sau un album cu bunicii, cu tot cu casa unde lucuiesc şi animăluţele lor şi cu pozele lor dinamice în timp ce fac diverse activităţi.

Piese: de diverse mărimi, forme şi mai ales culori, de lemn sau dintr-un plastic moale. Copiii se joacă la infinit încercând să le apuce şi să le organizeze în construcţii. Învaţă în timp să le diferenţieze, să le sorteze, să le pună unele peste altele, învaţă mai târziu culorile, apoi să numere şi să construiască din ce în ce mai complex.

Hăinuţe: Dacă pentru tine ca mămică, rudă sau prieten care vrea să-i facă un cadou lui bebe, cel mai bun cadou pentru el crezi că sunt hăinuţele, e bine să ştii că e bine să nu cumperi multe piese, bebe creşte repede, să te asiguri că nimereşti măsura potrivită, şi să nu iei în avans ceva care ţi-a plăcut mult, de exemplu, un costum de schi gândindu-te că la un moment dat îi va folosi, copiilor nu li se mai potrivesc numerele. Cel mai bine, alege hainele cele mai practice, pijămăluţe, tricouri şi evită evident încălţămintea.

Muzică: un CD cu muzică bună va fi minunat. Va avea în felul acesta deja o colecţie când va simţi nevoia să asculte muzică singur, şi mai ales va avea o cultură muzicală care se educă de când copilul e mic mic, chiar dinainte să se nască spun specialiştii azi. Există chiar CD-uri însoţite de cărţi, unele despre instrumentele muzicale, altele cu poveşti sau animale. Muzica este extrem de stimulativă pentru copii. Există chiar albume cu selecţii pentru copii, mai ales cele din seria de cântece de leagăn. Mai sunt şi jucăriile muzicale, dar ele trebuie alese cu atenţie ca să aibă piese simple şi nu prea tare înregistrate pentru că ar putea să-l sperie pe micuţ.

Cărţi: potrivite oricând. Există cărţile clasice, pe care poţi să începi să i le citeşti de când e bebe mic şi pe care apoi le va răsfoi pentru poze, apoi le va citi la un moment dat singur. Căutaţi la raftul cu cărţi pe cele pentru copii sub doi ani. Unele sunt din materiale speciale, moi, pe care le pot mânui singuri.

Chestii culturale: de exemplu CD-uri cu limbi străine sau joculeţe interactive.

 

Cele mai nepotrivite daruri pentru un bebe

Tot ce înseamnă prea dificil sau prea uşor. Evită jucăriile care nu sunt potrivite vârstei copilului. E frustrant, de asemenea, şi enervant pentru un copil să fie atras de ceva pe care să nu poată să-l mânuiască.

 

DVD-uri: cu filme sau jocuri complicate. În multe ţări televizorul nu este considerat un lucru necesar şi este chiar interzis de unii pediatrii când copilul are sub 2 ani. A-l lăsa pe copil în faţa televizorului înseamnă a-i confisca timpul preţios în loc să i-l umpli cu lucruri folositoare şi constructive, sunt de părere mulţi pediatrii.

Jucăriile care murdăresc: bebeluşii nu au nevoie de acuarele sau seturi de carioci sau de pictură. Mulţi copii sub 12 luni pot avea dexteritatea să ţină în mână un creion, dar nu fac diferenţa între o foaie şi un perete, aşa că vor pune carioca pe tapetul din sufragerie.

Chilipirurile: Oricine e încântat când găseşte ceva de bună calitate la mare reducere, mai ales când e vorba de articole de sport. Dar nu ai certitudinea că lui bebe i se vor mai potrivi atunci când va fi de bicicletă, role, gimnastică, patine etc., ceea a primit îi va mai fi potrivit.

Jucăriile zgomotoase. Când e mic, lucrurile îi scapă tot timpul din mână, apoi vine vremea când le aruncă special să vadă ce efect poate crea, de aceea mai bine caută jucării de pluş sau din plastic moale în locul celor rigide, mult prea zgomotoase şi cu care se poate chiar răni. Chiar dacă ai senzaţia că le place zgomotul, pe copiii mici îi agită mai mult decât e cazul şi în plus îi înnebunesc pe părinţi şi pe vecini.

Jucăriile pentru afară. Nu le cumpăra iarna, n-are rost. Până vine vremea de stat afară în curte maşinuţa sau tricicleta cu siguranţă nu-i vor mai fi potrivite. Jucăriile mici sau din piese mici. Le poate înghiţi şi sunt foarte periculoase.

Jucăriile uriaşe: familiile de azi sunt urbane, iar apartamentele, oricât de mari, tot înseamnă spaţiu mic, prin urmare pluşurile uriaşe sunt de evitat pe de o parte din cauza spaţiului irosit, pe de altă parte pentru că nu sunt folositoare pentru bebeluşi. Căluţul de lemn e pentru la bunici dacă au o casă mare. Iar urşii sau animalele uriaşe s-ar putea să-i sperie mai degrabă decât să-i încânte pe bebeluşi

Data articol: 24/02/2011