Ce vor de fapt femeile - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Ce vor de fapt femeile

Sfatulparintilor » Blogul tău » Ce vor de fapt femeile

 Ce vor femeile?” – întrebare cliseu, exploatata de unii, ignorata de altii, oricum prea generala ca sa aiba un raspuns concret. Ideea ca femeile sunt neîntelese a devenit un fel de cliseu si asta nu doar în viziunea barbatilor. Exista chiar destule femei carora le place sa îsi cultive aura aceasta enigmatica, fiind convinse ca asta face parte din arsenalul atuurilor feminine.

Personal, nu cred ca esenta feminitatii sta în acel mister indefinibil pe care toata lumea îl invoca, mai mult ca pe un fel de justificare a diferentelor dintre femei si barbati. Daca ar fi sa judecam obiectiv, exista destule aspecte care ne-ar îndreptati sa inventam si un concept care sa reflecte enigmaticul masculin. Dar nu despre asta mi-am propus sa scriu, ci despre acele câteva lucruri esentiale pe care barbatii uneori le ignora, nestiind cât de mult conteaza ele pentru femei

Ce vor, asadar femeile? Fara pretentia de a epuiza dorintele ascunse si doar în ideea de nu mai fi etichetate drept „neîntelese”, femeile vor:

Respect – chiar daca pentru barbati sunt lucruri care s-ar putea sa para evidente, femeile au nevoie sa li se arate ca opiniile lor sunt importante, ca pasiunile, cariera, prietenele lor sunt importante, ca trupul este la fel de important ca si spiritul. Asta nu înseamna ca asteapta întotdeauna sa fie aprobate de catre barbati, ci ca vor sa fie tratate la fel cum îsi doresc si ei: cu onestitate, fairplay si consideratie.

Romantism – Da, poate ca femeile îsi doresc asta mai mult decât barbatii, dar nu pot fi condamnate. În fond, e atât de greu sa aprinzi niste lumânari, sa fii tandru si sa te lasi prada unui sarut pasional? Un element important îl constituie, fara îndoiala, florile. Nu e nevoie de un buchet imens de trandafiri în fiecare zi. Un singur fir e suficient, din când în când, pentru a genera un zâmbet.

Timp – toata lumea stie ca într-o relatie nu curge întotdeauna numai lapte si miere. Femeile au însa nevoie sa simta ca sunt prioritare. Faptul ca celalalt este gata oricând sa renunte la propria persoana în numele cuplului este dovada cea mai importanta ca îi pasa. Si nu, nu e vorba de egoism.

Comunicare – Se stie ca femeile vorbesc mai mult decât barbatii. Asta nu înseamna ca simt sau gândesc mai putin. Au nevoie sa fie iubite, dar si sa li se spuna ca sunt iubite. Au nevoie sa fie admirate, dar si sa li se spuna ca sunt frumoase. Au nevoie sa fie apreciate pentru eforturile lor nu doar prin semne subtile, ci si verbal. Asta înseamna comunicare reala.

Încredere – Femeile au nevoie sa li se acorde încredere si sa poata avea încredere. Asta nu înseamna ca totul trebuie sa se transforme în lucruri previzibile, ci doar ca au nevoie de siguranta si de protectie.

Implicare – Exista, evident, mai multe feluri de implicare, dar asta nu înseamna ca toate femeile îsi doresc sa fie cerute în casatorie cât mai repede. Implicarea înseamna interes pentru cariera lor, pentru pasiunile pe care le au. Implicare înseamna sa fie ascultate atunci când vorbesc pentru ca au de spus ceva. Implicare înseamna importanta acordata detaliilor.

Provocare – Spontaneitatea face ca o relatie sa fie în permanenta dinamica. Provocarea înseamna însa deopotriva sa ai curajul sa îi spui deschis celuilalt ceea ce te nemultumeste.

Umor – Umorul poate fi salvator în nenumarate situatii într-o relatie. Asta nu înseamna ca barbatii trebuie sa se transforme în clovni, ci doar sa aiba curajul sa râda uneori de ei însisi si sa renunte la seriozitatea care le este tipica.

Data articol: 16/01/2011