asertivitatea - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

asertivitatea

Sfatulparintilor » Blogul tău » asertivitatea

TRAINING DE DEZVOLTARE PERSONALA!

DACA ESTI INTERESAT, DACA CONSIDERI CA AI NEVOIE SA ITI DEZVOLTI  UNUL DINTRE ASPECTELE PERSONALE CARE NU SUNT IN ARMONIE CU TINE ITI PROPUN SA TE ALATURI UNUI GRUP DE DEZVOLTARE PERSONALA SAU DACA  ITI DORESTI O TERAPIE INDIVIDUALA !

 

ASERTIVITATEA

 

Asertivitatea este una dintre însuşirile psihice deosebit de

importante din constelaţia personalităţii umane, care contribuie

considerabil la menţinerea echilibrului interior, la exprimarea a ceea ce

dorim şi în egală măsură la cultivarea unor relaţii interpersonale agreabile.

Ce înţelegem prin asertivitate? În esenţă, este o combinaţie reuşită

de fermitate şi bun simţ; este, de asemenea, capacitatea de a exprima

ceea ce suntem, ce dorim şi ce cerem într-o anumită situaţie, dar fără a

leza pe cei din jur, in limitele bunului simt. A ne comporta ferm,

neîncălcând spaţiul psihologic personal al celuilalt, cu respect de sine şi

pentru interlocutor, inseamna a fi asertivi. In acest mod, putem sa fim în

cunoştinţă de cauză privind drepturile care ne revin într-un anumit

context şi beneficiem de ele.

 Este  cazul celor cărora le e greu sa spună “Nu” (atunci când îşi fac un

deserviciu acceptând ceva), care îşi asumă responsabilităţi care nu le revin, neglijându-le pe ale lor; care renunta la ei sau la ceva privind persoana lor si asta le creeaza un discomfort, care nu-si pot sustine opinia intr-o situatie,care se simt timizi etc. Cu alte cuvinte, aceste sugestii se adresează celor care se simt deficitari privind asertivitatea.

 

Cele 10 reguli ale asertivitatii

 

1. Avem dreptul să ne evaluăm, să ne judecăm propriul

comportament, gândurile şi emoţiile şi să ne asumăm responsabilitatea pentru ele şi pentru consecinţele lor asupra noastră.

2. Avem dreptul să nu oferim motive sau scuze pentru a justifica

propriul comportament.

Acest punct se refera doar la faptul ca ne putem asuma deciziile,

comportamentul, actiunile noastre, in limitele bunului simt. Este important de retinut ca nu invita la comportament egoist, individualist in raport cu ceilalti.

3. Avem dreptul să judecăm dacă suntem responsabili să găsim sau nu, soluţii pentru problemele altora.

A fi asertivi presupune a alege si a decide daca intra in

responsabilitatea noastra sa preluam la un moment dat, o problema a

altcuiva. De asemenea, nu face referire la ajutorul binevenit pe care este

firesc sa ni-l acordam reciproc daca prioritatile noastre ne permit aceasta.

4. Avem dreptul să ne răzgândim într-o anumită chestiune.

Privind punctul 4, a lucra organizat, a realiza planul de evoluţie a

unei anumite acţiuni proprii este un mod inteligent şi eficient de a aborda

o activitate. De multe ori, însă, este necesar ca un scop minor sau major ce ni l-am propus suporte modificări, ca urmare a schimbărilor intervenite în ceea ce ne priveşte pe noi sau în ce priveşte situatia. În consecinţă, este firesc şi avem dreptul regândim scopul propus şi îndeplinirea lui sau chiar renunţarea la el, în funcţie de caz.

Acelaşi lucru este valabil şi privind convingerile sau concluziile pe care le

tragem despre ceva sau cineva.

Un exemplu des intâlnit este acela când considerăm trebuie ne

schimbăm părerea făcută despre cineva – din rea în bună sau invers – , ca urmare a faptului ajungem cunoaştem mai bine persoana.

5.Ai dreptul să faci greşeli şi să fii responsabil pentru ele.

Această sugestie se referă în special la cei care tind fie perfecţionişti şi

să-şi supraevalueze greşelile sau la cei care se simt permanent presaţi de teama vor greşi sau pot greşi cevasi chiar ajung sa nu mai actioneze pentru a evita aceasta. Este omenesc facem greşeli. De asemenea această sugestie nu este o permisiune de a greşi oricând, oricum, de a renunţa la acea latură absolut necesară de a ne autoregla şi controla gândirea şi comportamentul.

Nu e o tragedie facem greşeli, dacă învăţăm din ele. Nu trebuie fim

presaţi de teama reacţiei celor din jur. În măsura în care suntem autonomi şi responsabili pentru noi, atunci noi suntem cei care ne apreciem o greşeală, nu ceilalţi. În acelaşi timp, este important fim deschişi la comentariile din jur despre eşecul nostru şi preluăm selectiv ceea ce considerăm util pentru noi, pentru dezvoltarea noastră ca persoană.

6.Ai dreptul să spui: Nu ştiu.

Avem voie nu fim atotştiutori, avem voie nu ştim anumite lucruri, în

special în faţa persoanelor de referinţă pentru noi. Atunci când ne cer

informaţii despre care ei presupun ar trebui le ştim, nu e o nenorocire dacă noi, de fapt, nu ştim le răspundem. Dacă răspunsul ne scapă, putem utilizăm, de la caz la caz, alte opţiuni de a răspunde: nu ştiu; ne putem informa; răspunsul nu ţine de noi etc.

7.Ai dreptul să te comporţi independent de bunăvoinţa pe care ţi-o arată sau ţi-a arătat-o cineva, fără să-i fi solicitat tu acest lucru.

De exemplu, dacă îţi face cineva o favoare pentru aşa doreşte,

acest lucru nu te obligă să-ţi modifici reacţia ta, în cazul în care nu vrei

aceasta. Altfel, acea favoare ar deveni un mijloc prin care celălalt ne

determină răspundem cum doreşte el, nu cum vrem noi. Cu alte cuvinte, devine un mod de manipulare. Desigur, putem ne exprimăm aprecierea pentru acea favoare, putem facem o remarcă în acest sens, dacă dorim.

8.Ai dreptul să fii ilogic în luarea anumitor decizii.

Acest aspect nu se referă la deciziile importante în viaţă sau la cele

care presupun reguli de convieţuire în societate, ci la situaţii care contribuie la menţinerea confortului nostru emoţional. Aceste decizii nu par logice pentru nu le putem explica pe moment, dar simţim este foarte bine le urmăm. Ele pot fi expresia unor informaţii pe care le prelucrăm la nivel inconştient şi ca urmare, nu devenim conştienţi de ele sau pot fi expresia unor inspiraţii.

De exemplu, deşi mi-am propus încep azi curăţenia de sărbători,

primesc o invitaţie la film – pot aleg să-mi schimb programul; urmează

ca ulterior într-adevăr fac curăţenia. Sau: am o relaţie de 2 ani cu cineva şicere în căsătorie, simt lucrurile nu mai

Data articol: 07/08/2011