7 sfaturi pentru ingrijirea buzelor crapate - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

7 sfaturi pentru ingrijirea buzelor crapate

Sfatulparintilor » Blogul tău » 7 sfaturi pentru ingrijirea buzelor crapate

Buzele crapate si uscate reprezinta una dintre cele mai frecvente probleme care apar odata cu racirea vremii. De multe ori, nici cele mai eficiente balsamuri de buze nu rezolva problema.

Ca si pielea, in perioada iernii, buzele au nevoie de hidratarea intensa. Iata cateva sfaturi de ingrijire a buzelor pe care trebuie sa le iei in considerare, in special in perioada iernii.

 

1. Protejeaza-le

Foloseste creme speciale si balsamuri puternic hidratante pentru a-ti mentine buzele moi si catifelate. Inainte de a infrunta frigul de afara, aplica balsamul sau crema (opteaza pentru cele cu protecţie UV) si acopera-le cu o esarfa.

2. Renunta la obiceiurile agresive

Evita sa le umezesti folosind limba. Saliva favorizeaza uscarea si craparea buzelor. In cazul in care ai acest obicei, evita balsamurile aromate, pentru a diminua tentatia.

3. Mentine-te hidratata

Consumul ridicat de lichide nu este important doar in perioada verii. Apa, ceaiurile, supele te vor ajuta sa te hidratezi. In plus, opteaza si pentru un umidificator de camera care te scapa de aerul uscat.

4. Evita alergenii

Ingredientele iritante din cosmetice si produsele de ingrijire (parfumuri sau arome) pot provoca uscarea pielii sensibile a buzelor.

5. Foloseste-te de nas pentru a respira si nu de gura

Desi in timpul eforturilor poti fi tentata sa respiri pe gura, afla ca acest obicei poate avea un impact negativ asupra buzelor, favorizand uscarea acestora.

6. Deficit de vitamine B, fier si acizi grasi esentiali

Asigura-te ca organismului tau nu-i lipsesc acesti nutrienti. Carentele pot provoca uscarea si craparea buzelor la colturi.

7. Consuma alimente bogate in vitamina A

Vitamina A este foarte importanta pentru regenerarea pielii. Ai grija ca din alimentatia ta sa nu lipseasca sursele bogate in vitamina A precum morcovi, rosii sau cereale integrale.

De asemenea, remediile naturale si-au dovedit eficienta de-a lungul anilor. Afla care sunt cele mai populare.
1. Mierea de albine reprezinta remediul ideal pentru buzele uscate si crapate si asta datorita proprietatilor hidratante. Aplica putina miere de albine pe buze inainte de culcare si vei fi placut surprinsa dimineata.

2. Uleiul de masline extravirgin este un foarte bun hidratant pentru buzele tale.

3. Aloe Vera este eficient in special in tratarea buzelor uscate sau crapate din cauza expunerii excesive la soare. Foloseste gelul extras direct de la planta sau gelurile pure de aloe vera din farmacii.

4. Untul de Shea. Puternic hidratant si hranitor, foloseste-l pentru a masa buzele crapate.

Atentie! In cazul in care tratamentele urmate acasa nu se dovedesc eficiente apeleaza la un medic. Desi sunt cazuri rare, buzele uscate si crapate pot anuna o problema de sanatate serioasa.

Data articol: 24/01/2011