Lucruri permise si nepermise in timpul sarcinii

by Sfatul Parintilor | 07/10/2013 21:11

Cele noua luni de sarcina sunt o calatorie extraordinara prin care trec laolalta mama si puiul ei. Transformari peste transformari, psihice si fizice, totul pentru ca micuta faptura umana sa se dezvolte si sa se nasca sanatoasa.

Pentru a te asigura ca-i oferi micutului tau tot ce are nevoie pentru o dezvoltare armonioasa, ar trebui sa ai grija la cateva aspecte legate de ce este bine si ce NU este bine sa faci in timpul sarcinii. Exista cateva lucruri care se vor schimba in programul tau zilnic si in obiceiuri, dar si lucruri pe care le poti face in continuare.

 

DA alimente sanatoase

Unele alimente, chiar daca sunt sanatoase in alte conditii, in timpul sarcinii iti pot face rau – branzeturile cu mucegaiuri, pateurile de orice fel, ouale crude, carnea cruda sau nepreparata suficient, ficatul, uleiul de peste, carnea de rechin, de peste spada, scoici crude sau nepreparate suficient.

Este indicat sa eviti alimente care pot contine bacterii ce cresc riscul de avort spontan, nasterea unui bebelus mort sau infectii la bebelus. De asemenea, este de evitat pestele care poate contine un nivel ridicat de mercur.

Inainte de a consuma orice fel de alimente ai grija sa:

–          Le speli foarte bine

–          Te speli foarte bine pe maini inainte de masa si inainte de a prepara mancarea

–          Pastrezi toate alimentele in conditii optime de depozitare, astfel incat sa nu se altereze

–          Sa prepari foarte bine alimentele (in special carnea si ouale).

Consuma alimente care contin fibre, pentru a preveni constipatia (foarte comuna in sarcina), alimente care contin calciu (lapte pasteurizat, branzeturi, iaurt), proteine (carne slaba, pui, peste, oua), fier (carne rosie, legume cu frunze verzi).

 

 

NU alcool in timpul sarcinii

Desi nu exista studii care sa indice exact cat de mult alcool are repercusiuni asupra sanatatii bebelusului, medicii recomanda sa-l eviti cu desavarsire, mai ales in primele trei luni de sarcina. Alcoolul trece cu usurinta de placenta si ficatul bebelusului nu este suficient de matur pentru a-l procesa la fel de repede cum o face ficatul unui adult.

Prea mult alcool creste riscul aparitiei unor malformatii la bebelus (defecte la inima sau tulburari comportamentale).

 

 

NU substante chimice periculoase in timpul sarcinii

Substante chimice precum bisfenol A sau ftalati sunt foarte toxice si pot periclita sanatatea bebelusului. De aceea, in timpul sarcinii, ar fi bine sa eviti urmatoarele:

–          Alimente pastrate in cutii din plastic sau conserve

–          Masinile noi

–          Tigaile antiaderente

–          Mobila noua

–          Odorizantele de camera

–          Vopseaua

–          Pesticidele sau spray-urile pentru insecte.

 

Ar trebui, de asemenea, minimalizata expunerea la detergenti, geluri de dus, creme solare, care, la randul lor, prezinta o doza de risc.

 

 

 

DA vopsit par

Specialistii spun ca nu este periculos sa-ti vopsesti parul. Doar cantitatile foarte mari aflate in vopselele de par permanente sau semipermanente pot afecta bebelusul. Totusi, daca vrei sa te vopsesti singura, este indicat sa folosesti manusi si sa tii geamurile deschise pentru a preveni intoxicarea cu vaporii emanati de vopsea. Nu uita sa faci un test cu 24 de ore inainte sa-ti aplici vopseaua. Este indicat ca, inainte de a te vopsi, sa ceri sfatul medicului care iti urmareste sarcina. El stie cel mai bine evolutia de pana acum si te poate ajuta sa iei o decizie in acest sens.

 

 

NU fumat si droguri in timpul sarcinii

Iata un “taram” in care toata lumea este de acord. Daca in cazul alcoolului, lucrurile nu stau chiar atat de clar, in ceea ce priveste drogurile si tigarile, toti specialistii sunt de acord. Nici unele, nici altele nu sunt indicate in timpul sarcinii si alaptarii. Fumatul contribuie la cresterea riscului unei nasteri premature sau a unei greutati scazute la nastere a bebelusului, la aparitia unor tulburari de respiratie, precum si a riscului de avort spontan sau de aparitie a sindromului mortii subite la bebelusi.

Pentru unele femei, mirosul de tigara si fumatul contribuie la acutizarea simptomelor de sarcina.

Ca si in cazul alcoolului, drogurile pot trece dincolo de placenta bebelusului, crescand riscul aparitiei unor malformatii si alte complicatii in timpul sarcinii.

 

Nu te ingrijora daca ai fumat sau ai consumat droguri inainte de a ramane insarcinata. Important este sa te opresti pe durata acesteia si dupa aceea.

 

 

NU curatat dupa animale

Fecalele de pisica, in special, pot purta paraziti foarte daunatori sarcinii. Toxoplasmoza, de exemplu, nu este periculoasa pentru adult, dar fatala pentru bebelus. Daca ai un animal de casa, roaga pe altcineva sa stranga mizeria. Iar daca nu are cine, asigura-te ca folosesti manusi de menaj si ca te speli foarte bine pe maini dupa aceea. Ai grija sa dezinfectezi si manusile dupa fiecare utilizare.

De asemenea, evita sa te ocupi de gradinarit si sa stai cu mainile prin pamant. Daca gradinaritul este una dintre pasiunile tale si te ajuta sa te relaxezi pe parcursul sarcinii, atunci ai grija sa porti tot timpul manusi si sa te speli temeinic pe maini dupa aceea.

 

 

NU cafea

Cercetarile recente releva faptul ca un consum de cafea mai mare de 200 mg de cafeina poate creste riscul unui avort spontan sau al unei subdezvoltari a bebelusului. De aceea este indicat sa renunti la cafea sau sa consumi foarte putina. Atunci cand faci calculul cofeinei ingerate, tine cont si de cantitatea de ciocolata, dulciuri cu cacao, cola sau alte bauturi energizante pe care le consumi.

 

 

DA exercitii fizice

Exista multe zvonuri conform carora nu este bine sa faci sport pe perioada sarcinii. Ei bine, acestea sunt doar mituri. In realitate, exercitiile fizice sunt indicate si benefice chiar si in timpul celor 9 luni de sarcina. Singurul lucru la care trebuie sa ai grija este dificultatea lor. Spre exemplu, alergatul nu este recomandat, cum nu sunt recomandate nici ridicarile de greutati. Cele mai adecvate exercitii fizice pentru o gravida sunt pilates, fiind mai usoare si influentandu-ti si starea de spirit. Facand aceste exercitii, te vei pregati pentru nastere si vei elibera energia negativa, relaxandu-te in acelasi timp.

Daca urmezi aceste indicatii, ar trebui sa nu intampini probleme in timpul sarcinii. Insa, indiferent cum consideri tu a fi evolutia sarcinii, consultatiile medicale in aceasta perioada sunt de maxima importanta pentru a te asigura ca vei avea un copil sanatos si ca tu, de asemenea, nu  vei fi supusa niciunui risc.

 

 

Citeste mai multe despre consultatiile si analizele din timpul sarcinii pe Aptanutricia.ro[1].

NUTRICIA sustine recomandarea Organizatiei Mondiale a Sanatatii de a alapta exclusiv pana la cel putin 6 luni si de a continua alaptarea cat mai mult timp posibil in paralel cu introducerea alimentatiei diversificate.

banner 624x139[2]

 

Endnotes:
  1. Aptanutricia.ro: http://www.aptanutricia.ro/parinti/sarcina-pas-cu-pas/cele-9-luni-de-sarcina/consultatiile-si-analizele-in-timpul-sarcinii-id-116-cmsid-18
  2. [Image]: http://www.aptanutricia.ro/parinti/totul-despre-alaptare/adevar-nu-zvon

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/bebelusi/sanatate-bebelusi/lucruri-permise-si-nepermise-in-timpul-sarcinii/