Când se începe îngrijirea dinţilor copiilor

03 iulie 2012, , Vizualizări: ...
Sfatulparintilor.ro - dinti sanatosi, copii frumosi

Ştim cu toţii cât de importantă este prevenţia în ceea ce priveşte sănătatea, prin menirea sa esenţială – aceea de evitare a apariţiei unor afecţiuni. Domeniul stomatologic nu se abate de la acest principiu şi, mai mult, cu cât vizitele la dentist sunt efectuate de la vârste mai fragede, cu atât consecinţele pe termen lung sunt de natură pozitivă. Dacă eventualele intervenţii dentare sunt realizate la timp, atunci ele vor fi lipsite de durere şi mai puţin costisitoare.   

 

 

Când ar trebui să înceapă vizitele la pedodont?

Pedodontul este medicul stomatolog care a ales să se ocupe de îngrijirea dinţilor copiilor. Cei mai mulţi dintre specialişti recomandă părinţilor să înceapă vizitele la pedodont încă de când copiii împlinesc vârsta de 1 an, urmând apoi să efectueze controale periodice la fiecare 6 luni. Desigur, frecvenţa vizitelor diferă de la caz la caz, unii copii având nevoie de examinări mai dese şi de îngrijiri speciale.

 

 

Recomandările Academiei Americane de Stomatologie Pediatrică 

Pentru a veni în sprijinul părinţilor, Academia Americană de Stomatologie Pediatrică a elaborat un set de recomandări specifice fiecărei etape de vârstă.

Astfel, între 0 – 6 luni, este indicat să cureţi dinţii bebeluşului cu un tifon curat, după fiecare masă şi înainte de culcare. Cere sfatul pedodontului cu privire la suplimentele cu fluor şi ai grijă la obiceiurile de mâncare ale bebeluşului (lapte sau ceaiuri îndulcite).

Între 6 – 12 luni, perioada în care apar cel mai adesea primii dinţi ai copiilor, este bine să consulţi pedodontul pentru o examinare iniţială şi pentru a învăţa cum să ai grijă de dinţii copilului. După fiecare masă şi la culcare, spală dinţii copilului cu o periuţă mică, moale. Diminuează frecvenţa meselor la sân sau biberon, pe măsură ce introduci hrana solidă. De îndată ce copilul începe să meargă, ai grijă ca acesta să nu se lovească la dinţi sau la faţă.

În mod normal apoi, examinarea şi curăţarea profesionistă a dinţilor este recomandată la fiecare 6 luni, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Dar, între 12 – 24 luni efectuează controalele periodice la pedodont, după cum sunt indicate de acesta. În măsura în care cei mai mulţi dinţi temporari “de lapte” ai copilului au erupt şi dacă acesta învaţă să îşi clătească gura, poţi începe să speli dinţii copilului cu o cantitate foarte mică de pastă de dinţi cu fluor.

 

 

Suptul degetului    

În general, până la vârsta de 2 ani, obiceiul de a suge degetul este considerat normal şi lipsit de consecinţe. Însă, dacă până la vârsta de 4 ani, copilul nu întrerupe această deprindere, atunci părinţii trebuie să intervină şi să descurajeze copilul. Perpetuarea acestui obicei odată cu creşterea vârstei determină probleme în erupţia şi aşezarea dinţilor definitivi pe arcadă, precum şi probleme cu muşcătura, cazuri în care pedodontul va recomanda examinarea de către un medic ortodont.

 

 

Sursa:

Dr. Beatrice Pop

Advanced Gentle Dentist

Corneliu Coposu 7, bl. 104, sc. 2, ap. 47 (interfon 47)

Tel. : +40 0723 726 125/+40 31 805 9027

contact@gentledentist.ro

www.gentledentist.ro

www.facebook.com/AdvancedGentleDentist

 

 

Cuvinte cheie: , , ,

Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comentarii (2)

  1. melancolia spune:

    ingrijirea dintilor incepe la 1 an

  2. anuta22 spune:

    inca de la primul dintisor ar trebui sa incepem ingrijirea dintisorilor

Comenteaza

Meniu