Adolescenți/Educație adolescenti

Esti parinte de adolescent? Grea provocare. 10 ponturi cum sa o scoti la capat

14 iulie 2011, , Vizualizări: ...

Sa fii parintele unui adolescent este o adevarata provocare; poate fi anxios si stresant sa faci fata unui adolescent zi de zi. Cum adolescentii vor libertate si autonomie, parintii se tem adesea de alegerile pe care acestia le pot face, de multe ori fara sa mai ceara o parere niciunuia dintre parinti. De multe ori aud parinti spunand ca au un copil foarte bun, doar ca lumea in care traim este atat de periculoasa, incat le poate corupe copilul si-l poate trage pe cai obscure. De multe ori, din dorinta de a-si proteja copilul de tot felul de tentatii, parintii au tendinta de a-l tine mai mult pe langa casa. Doar ca parintii ajung sa descopere urmatoarea realitate: cu cat isi tin copilul mai mult pe langa casa, privindu-l de libertate, cu atat mai mult el se va lupta s-o obtina si sa fuga din stransoare.

 

Recent, o mama a scris specialistilor in educarea adolescentilor cum a descoperit ca fiica ei de 16 ani fumeaza impreuna cu prietenii ei. Prima masura pe care a luat-o a fost sa-i ingradeasca libertatea, sa n-o mai lase deloc sa iasa in afara programului de scoala si sa nu-i mai permita sa iasa cu prietenii. Rezultatul a fost un esec total. In primul rand, fata isi petrecea timp cu aceiasi prieteni in orele de scoala. Apoi putea comunica cu ei prin mail sau alte metode din zona internetului. In afara situatiei in care mama ar dori sa-si petreaca 24 din 24 de ore cu fiica ei, 7 zile din 7, nu exista nici o sansa de reusita folosind aceasta metoda punitiva.

 

Solutia? Accepta faptul ca nu poti controla 100% comportamentul si viata copilului tau adolescent. Il poti doar influenta. De fapt, niciodata n-ai avut control total; ai avut doar senzatia ca-l ai: cand era mic si se juca afara, fiul tau te asculta prompt daca il chemai in casa. Astfel te-ai obisnuit sau ai trait cu senzatia ca copilul tau asculta orbeste tot ce-i spui. Poate ca l-ai mai stimulat din cand in cand cu vreo recompensa, insa per total ai crezut ca detii controlul. Dar in realitate n-a fost niciodata asa. Poate ca tocmai recompense respective l-au determinat sa-ti indeplineasca cererile.

 

Acum, insa, o data devenit adolescent, copilul tau vrea libertate cu orice pret. Nu-i mai pasa de recompense si pedepse catusi de putin. Nu face decat sa-ti dovedeasca inca o data, daca mai era nevoie, ca ai trait cu iluzia detinerii controlului.

 

Specialistul dr Nancy Buck, peacefulparenting.com, in probleme de adolescenti, te sfatuieste ca in locul pedepselor si masurilor punitive de tot felul, sa porti conversatii calme si mature cu copilul tau. Iata cateva idei in acest sens pentru cazul in care copilul fumeaza dar si pentru oricare alta situatie care iti produce un viu disconfort:

 

1. Explica-i de ce te preocupa asa de tare faptul ca a inceput sa fumeze. Spune-i ca e vorba despre efecte grave pe care le poate avea pe termen lung asupra sanatatii lui si celor din jur, si, in plus, cheltuiala pe care va trebui s-o suporte.

2. Exprima-ti supararea, furia si tristetea in ceea ce priveste alegerea facuta, aceea de a fuma. (fara sa judeci fapta in sine; vorbeste despre sentimentele tale fata de alegerea respectiva)

3. Exprima-ti dorinta si speranta ca intr-o zi nu prea indepartata sa renunte la fumat.

4. Explica-i ca nu esti capabila sa-l tii departe de alegerile nefericite ale vietii, decat daca coopereaza in acest sens.

5.Spune-i ca este direct raspunzator de alegerile pe care le face in ceea ce priveste viata sa si ca va suporta consecintele.

6. Asigura-ti copilul ca ai incredere in el si in judecata sa.

7. Roag-l sa respecte regulile familiei si ale casei in care sta si sa nu fumeze in imediata voastra apropiere.

8. Nu incepe sa protestezi in cazul in care copilul tau adolescent decide sa continue sa fumeze!

9. Dar continua sa “lucrezi” cu el, influentand-l in sensul dorit: iti poti manifesta la modul matur dezaprobarea fata de aceasta decizie.

10. Pastreaza o relatie buna, calda si de prietenie cu copilul tau, chiar daca nu esti de acord cu deciziile sale si-ti vine sa il pedepsesti.

 

De fapt, asta e cel mai important: sa-i arati sustinerea si dragostea ta neconditionata, ca sa pastrezi nealterata o relatie sanatoasa de parinte-copil. Dragoste neconditionata inseamna sa iti iubesti copilul indiferent de ceea ce face si decide, in ciuda faptului ca-ti convine sau nu felul in care el actioneaza. Daca reusesti sa setezi astfel relatia, ai mult mai multe sanse sa-ti influentezi copilul in sensul dorit de tine, decat alterand raportul dintre voi cu certuri si pedepse.

Cuvinte cheie:

Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comentarii (4)

  1. asminasmin spune:

    bun articol

  2. claudia79 spune:

    folositor articol

  3. marinec spune:

    cu vorba buna scoti din el incapatanarea specifica varstei…trece ea:))

  4. 27ralu spune:

    Cred ca toti adolescentii au perioade de „ratacire”. Important e sa aiba sprijin din partea apropiatilor,ca sa treaca peste toate momentele grele.

Comenteaza

Meniu